x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Angelika Kirchschlager: "Sunt nerăbdătoare să întâlnesc publicul românesc"

Angelika Kirchschlager: "Sunt nerăbdătoare să întâlnesc publicul românesc"

de Monica Isăcescu    |    05 Sep 2011   •   21:00
Angelika Kirchschlager: "Sunt nerăbdătoare să întâlnesc publicul românesc"
● Doamna Angelika Kirchschlager veti canta in Romania pentru prima data, pe scena Festivalului International George Enescu, o tara de care va leaga istoricul familiei dumneavoastra si o amintire din copilarie. Am discutat intr-un interviu anterior, difuzat la Radio Romania Muzical, in emisiunea "Povestile de succes ale muzicii', despre faptul ca bunica dumneavoastra era romanca din Orsova, stabilita, in urma casatoriei, in Austria. Ati rememorat atunci pentru ascultatorii nostri o calatorie pe care ati facut-o, in vremea copilariei in Romania. Nu ati mai cantat insa niciodata pana acum in tara noastra. Aveti emotii inaintea acestui concert?
● Nu, nu am emotii de obicei. Sunt foarte pozitiva. Imi place sa vin pe scena, sa aduc cu mine felul meu de a canta, iar publicul va hotari daca ii place sau nu. Dar sunt foarte nerabdatoare sa intalnesc pentru prima oara publicul romanesc.

● In ultima stagiune, ati colaborat cu Cvaretul Belcea care, dupa cum stiti, este condus de violonista romana Corina Belcea. Ce ne puteti spune despre aceasta intalnire muzicala?
● Sunt fantastici. Am lucrat de cateva ori impreuna si ii consider niste muzicieni extraordinari: foarte originali, foarte sensibili si foarte interesanti. A fost o provocare sa cant impreuna cu ei; mie imi place sa fac muzica de camera in general, sa cant impreuna cu altii, nu doar pe scena de opera, ci si cu instrumentisti, nu doar cu pianul. Asa ca a fost o experienta extraordinara sa cant cu Cvartetul Belcea.

● Premiera operei Oedip de Enescu a avut loc la Paris, in 1936. Cu trei ani mai devreme, parizienii urmarisera premiera baletului cantat Cele 7 pacate capitale de Kurt Weill, dupa Berthold Brecht. Aceasta lucrare este aproape necunoscuta in Romania. Cum ati descrie-o pentru a convinge publicul sa vina la concert?
● Este una dintre lucrarile mele preferate. Nici in Austria Kurt Weill nu este foarte cunoscut, dar multe dintre operele sale sunt cantate: Opera de trei parale, Mahagonny. Am cantat in Cele 7 pacate capitale la Viena, in toamna anului trecut. Muzica lui Weill este cand cu infl uente jazz, cand clasica, incredibil de ritmica, foarte interesanta. Este vorba despre capitalism. Anna, personajul principal pe care eu il interpretez, trebuie sa comita cele sapte pacate capitale pentru a-si putea construi o casa pentru ea si familia ei. Familia este interpretata de un cvartet si este cea care o impinge in acest cosmar, pentru a face rost de bani. Devine un pacat sa nu comiti cele sapte pacate. Trebuie sa o faci! Ea isi spune: "trebuie sa fac asta! Trebuie sa ma culc cu acest barbat! Trebuie sa devin o pacatoasa, pentru ca singurul lucru care conteaza sunt banii!' In cele din urma reuseste sa obtina o casa, dar constata ca nu a meritat. Acesta este mesajul extrem de puternic al lucrarii.

● In ultima perioada ati preferat sa apareti pe scena in roluri din opere ale secolului 20 si ma refer la Rapirea Lucretiei de Benjamin Britten, Cele 7 pacate capitale de Kurt Weill, roluri care au intrat in repertoriul dumneavoastra dupa personajul Sophie din Alegerea Sophiei de Nicholas Maw. Exista vreo legatura intre aceste trei alegeri?
● Este vorba despre personaje femei, toate in ipostaze foarte dramatice. Nu este vorba despre o alegere neaparat. Nu imi spun "acest personaj este bun pentru mine acum'. Sunt lucruri care vin la momentul potrivit. Sunt complet fatalista. Intotdeauna am fost de parere ca viata imi aduce ceea ce este bine pentru mine la momentul oportun, si mi-a adus si toate aceste roluri.

● La Bucuresti veti canta cu Tonkünstler Orchester Niederösterreich, sub conducerea dirijorala a lui Heinz Karl Gruber. Ce proiecte va leaga de acesti muzicieni?
● Am inregistrat impreuna doua CD-uri si am sustinut cateva concerte. De asemenea am colaborat de mai multe ori cu Heinz Karl Gruber pentru interpretarea partiturii lui Kurt Weill. Este un specialist in aceasta muzica si ii datorez intr-un fel rolul Anna. Nu face compromisuri, este un artist foarte interesant si se implica total in ceea ce are de facut.

● Sunteti o artista cu o cariera extraordinara si, pe langa activitatea de pe scena, stiu ca sunteti si profesoara. Cine considerati ca sunt acele persoane din trecutul dumneavoastra, din perioada formarii, fara de care nu ati fi ceea ce sunteti astazi?
● Exista fara indoiala o asemenea persoana: profesorul meu Walter Berry. S-a stins din viata in urma cu 10 ani, din pacate. A fost unul dintre cei mai faimosi bas-baritoni. A cantat la inaugurarea Teatrului Metropolitan, a fost membru de onoare al Operei de Stat din Viena. A fost casatorit cu Christa Ludwig si au cantat mult impreuna. A fost cel mai celebru Papageno, de pilda, si a fost un interpret extraordinar de lieduri. Ceea ce am invatat de la el a fost combinatia dintre suflet si intelect. Vorbind despre o piesa, nu imi spunea sa nu fac ritardando unde nu este scris, ci sa fi u onesta fata de partitura si sa imi exprim propriile emotii. M-a incurajat sa fi u eu insami, sa nu copiez pe nimeni altcineva si acest lucru este cel mai important in activitatea mea de acum: sa incerc sa ma gasesc pe mine tot mai mult si sa nu ma las infl uentata de ceea ce fac altii. Acesta este motivul pentru care sunt si foarte relaxata. Fiecare poate face ce vrea. Pentru mine nu exista bine si rau, corect sau gresit. Atata vreme cat esti tu insuti, trebuie sa fi e bine! Asta mi-a spus Walter Berry.

● Anul trecut a fost foarte bogat pentru dumneavoastra in ceea ce priveste numarul de aparitii discografi ce. Ati fost de altfel si recompensata cu Premiul German al Discului, Echo, pentru CD-ul cu lieduri de Schumann. Care sunt obiectivele dumneavoastra pentru acest an?
● Voi inregistra doua albume: unul cu cantece de Franz Liszt, impreuna cu pianistul Julius Drake, pentru casa de discuri Hyperion, si un alt disc cu un potpuriu de cantece clasice, devenite foarte populare, precum lieduri de Schubert sau de Brahms, pe care toata lumea le cunoaste dar nu mai stie cui ii apartin. Asta si pentru ca planuiesc un turneu in Austria, in iunie 2012, in localitati foarte mici, unde nu s-au mai tinut recitaluri pana acum si unde voi duce si acest CD.

Mezzosoprana ANGELIKA KIRCHSCHLAGER este unul dintre cei mai importanti artisti contemporani, reusind sa isi imparta timpul intre recitaluri si opera in Europa, America de Nord si Orientul Indepartat. Este cunoscuta ca unul dintre cei mai buni interpreti ai operelor lui Richard Strauss si Mozart. Detine o discografi e vasta la casa de discuri Sony Masterworks, materiale ce au obtinut numeroase premii, inclusiv premiul Grammy. Aparitiile scenice ale acestei stagiuni includ roluri in opere montate la Teatrul Champs-Elysées (The Seven Deadly Sins si Mahagonny Songs de Weill), Opera Metropolitana din New York (Hänsel si Gretel), Opera de Stat din Bavaria (Prince Orlofsky) si la Opera de Stat din Viena (Clairon).

×
Subiecte în articol: festivalul george enescu 2011