Asta a fost. Michael Jackson

N-am fost niciodată un fan înfocat Michael Jackson şi poate din acest motiv nici nu pricepeam prea bine de ce moartea lui a devenit un subiect inepuizabil pentru presa din toată lumea. Însă după "This is it", unul dintre cele mai bune (dacă nu chiar the best) documentare muzicale care s-au realizat până acum, pot să spun în sfârşit că am înţeles.

Nu e vorba despre forţa filmului în sine, ci despre omul care îl face. Michael Jackson, ale cărui trup, voce şi mai ales stare de spirit îţi transmiteau tinereţe şi vitalitate.

Mă aşteptam să văd o relicvă, un show man decăzut, un nebun convins că încă mai poate, deşi realitatea îl contrazicea, dar am văzut în schimb un om plin de viaţă, care nu numai că mai "avea mişcările", dar inventa şi unele noi, am urmărit un tip modest şi cu un simţ artistic desăvârşit.

"This is it" este un colaj documentaristic bazat pe imagini filmate cu mai multe camere în timpul repetiţiilor premergătoare turneului pe care MJ dorea să-l iniţieze în vara acestui an. Repetiţiile au durat din aprilie până în iunie când Michael s-a hotărât să coboare mai repede cortina, înainte să apuce să strige live "This is it".

Cu adevărat surprinzător este că starea de spirit pe care o afişa n-ar fi prevăzut nicidecum o cădere nervoasă, o depresie profundă. El, un perfecţionist prin excelenţă se ocupa de fiecare detaliu al concertului, dar în acelaşi timp le susţinea moralul celorlalţi. Pledoaria lui pentru dragoste şi pentru salvarea planetei prin forţa iubirii care ar trebui să ne lege şi să ne definească pe toţi a trecut dincolo de ecran, făcându-ne pe noi spectatorii (chiar şi pe cei mai sceptici şi aici mă includ şi pe mine) să ne simţim "mişcaţi" şi emoţionaţi de toate demersurile lui în acest sens.

Documentarul începe cu declaraţiile tinerilor care veniseră în primăvară să susţină probele necesare pentru a i se alătura lui Michael în calitate de dansatori. Toţi erau peste măsură de emoţionaţi, îi cunoşteau muzica şi mişcările de dans mai bine ca pe "Tatăl Nostru" şi plângeau ca nişte copii când au fost admişi.

Tinerii aceştia şi-au văzut visul cu ochii, deşi, din păcate, nici ei n-au apucat să-l ducă până la capăt. Până la capăt însemnând un concert cum nu s-a mai văzut cu efecte speciale cu totul şi cu totul deosebite, cu imagini prelucrate proiectate pe ecrane imense în care MJ era insertat în diverse scene de film alături de Rita Hayworth şi Humphrey Bogart, sau în care monştri înspăimântători prindeau viaţă şi te bântuiau dacă nu reuşeai să înţelegi Dansul.

Acest concert n-a mai avut loc, iar documentarul, regizat de Kenny Ortega, acelaşi care se ocupa şi de regia spectacolului în sine, rămâne singura alinare pentru fani şi dovada supremă, certă, că Michael Jackson era mai presus de toate un profesionist.
Şi indiferent dacă eşti sau nu fan al muzicii lui nu poţi să nu-l respecţi pentru ceea ce făcea şi pentru minuţiozitatea cu care trata fiecare lucru în parte.

Ceea ce s-a întâmplat cu el este inexplicabil, pentru că, repet, după ce vezi imaginile din "This is it" e aproape imposibil să crezi că Michael suferea o depresie atât de cruntă şi în niciun caz că va duce la un asemenea deznodământ, mai ales în condiţiile în care era supravegheat medical.

Nici cei care organizau turneul nu puteau să perceapă o asemenea întâmplare, având în vedere că el părea a fi în formă foarte bună.
Este vorba de aceeaşi companie care se ocupă şi de turneul lui Leonard Cohen şi atunci "recuperarea banilor pierduţi în urma promovării concertului lui Michael a devenit responsabilitatea celorlalţi artişti care au semnat un contract cu AEG Live", îmi spunea vara trecută Roscoe Beck, basistul lui Leonard.

Pentru că într-o lume ca asta chiar totul, fără nici o excepţie, se rezumă la bani.

Şi după ce Michael Jackson a murit, în urma lui au rămas nişte copii îndureraţi, nişte admiratori mâhniţi de tristeţe şi mulţi,mulţi, mulţi profitori.

Dar, This is it.