Avril Lavigne a afirmat că a „acceptat moartea”, când scria pentru noua ei melodie, de pe patul de spital ”în timpul unuia dintre cele mai înfricoșătoare momente” ale vieții ei, notează BBC.
Cântăreața, în vârstă de 33 de ani, a intrat în contact cu boala Lyme, care se răspândește prin intermediul căpușelor infectate, în 2014. Simptomele bolii includ oboseală și dureri de cap.
„M-am hotărât să fiu sinceră în legătură cu chinul meu, deschisă și mult mai vulnerabilă decât am fost vreodată”, a scris aceasta.
În scrisoarea către fanii ei, Avril vorbește despre lupta cu boala și despre cum a hotărât să o tranforme în muzică. De asemenea, aceasta menționează că este bine să te informezi depre cât de periculoasă poate fi boala Lyme.
„Să fiu sinceră, o parte din mine nu dorește să vorbească despre boală, pentru că vreau să rămână în urmă, dar știu că trebuie să o fac. Nu doar că face parte din viața mea, dar trebuie să trag un semnal de alarmă în legătură cu severitatea bolii Lyme.”, a scris aceasta.
În 2015, Avril a spus pentru revista People că a stat în pat pentru cinci luni, momente în care a crezut că este pe moarte. „Simțeam că nu pot să respir, nu puteam să vorbesc și să mă mișc.”, a spus Avril Lavigne.
Cântăreața a mai spus că a durat luni de zile pentru a fi diagnosticată cu Lyme, după ce anterior i se spusese că suferă de depresie.
3.800 de dascăli au fost vaccinați miercuri, prima zi a campaniei pentru personalul din învățământ, anunță autoritățile, care precizează că 1.748 au primit serul AstraZeneca, iar 2.052 cel produs de...
Un bărbat din Galați s-a înjunghiat pentru că nevasta, care se afla cu cei doi copii ai lor în apartament, nu îi deschidea ușa, deoarece îi era frică. Femeia intentase acțiune de divorț, din cauza...
Românii s-a putea testa în cadrul farmaciilor, iar acestea ar putea deveni centre de vaccinare, sunt propuneri discutate de președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, cu...
Ioan Nasleu, fostul director de la Piețe SA, a fost oprit în această după-amiază pe Aeroportul Internațional Otopeni în timp ce se pregătea să plece din țară spre Statele Unite, via Istanbul. Acesta a fost...
Românie va trimite o primă tranșă de 20.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, care va fi destinată imunizării personalului medical.
„Cea mai importantă este o ordonanţă de urgenţă prin care am reglem...
Germania şi Franţa au transmis, miercuri, că vaccinarea anticoronavirus nu va fi obligatorie, excluzând posibilitatea acordării unor privilegii persoanelor vaccinate, în contextul în care experţii avertizează as...
Polițiștii au deschis dosar penal după ce zeci de cutii de medicamente expirate aruncate pe malul lacului Tarniţa, iar aprovizionarea oraşului Cluj cu apă din Lacul Tarniţa a fost imediat oprită.
Polițiștii...
Au fost întreprinse toate demersurile pentru ca acordul semnat cu reprezentanții minerilor să fie respectat, iar în 25 februarie oamenii să își găsească în cont banii de salarii, anunță ministrul Muncii,...
Peste 15.000 de profesori din întreaga țară au urmărit webinarele dedicate disciplinei Limba și Literatura Română, organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Noua structură a...
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la Parlament, că obiectivul PNL este ca bugetul pe 2021 să fie votat marțea viitoare. De asemenea, acesta a afirmat că PSD „trebuie să...
Premierul Florin Cîțu găsește proiectul de lege prin care se va interzice cumulul pensiei cu salariul la stat foarte bun: „Mi se pare normal”.
Întrebat, miercuri, despre proiectul de lege prin care se va...
Liderul PNL spune că demiterea unui ministru se face la propunerea premierului prin decizia președintelui, după ce Dan Barna a afirmat că fiecare partid din coaliția de guvernare își evaluează propriii miniștri...
Ludovic Orban a afirmat că nu a discutat cu deputatul PNL care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, Mugurel Cozmanciuc.
Președintele PNL a afirmat că acum are lucruri mai importante de ...
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că va sista plata sporului de antena din venitul tuturor angajatilor Administratiei Domeniului Public Sector 1, după ce a aflat că în zonă nu sunt...
Vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson pare sigur și eficace, potrivit unor documente publicate miercuri de Administrația pentru Medicamente și Alimente din SUA, notează Reuters.
În cazul vaccinului produs...