x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica "Best of Phoenix”, disc vinil aniversar

"Best of Phoenix”, disc vinil aniversar

de Alex Revenco    |    25 Oct 2012   •   20:25
"Best of Phoenix”, disc vinil aniversar
Urmează să apară în jurul datei de 1 decembrie, într-un tiraj limitat, de 2250 de exemplare.
Stafful legendarului grup a anunţat că la început de decembrie, urmează să apară  discul de vinil "Best of Phoenix”, produs în străinătate, în condiţii grafice deosebite.

Vinilul va fi editat într-un tiraj limitat de 2250 de unităţi, primele, înseriate de la 0001 la 0050 vor avea semnătura lui Nicu Covaci, numele cumpărătorului şI alte însemne grafice speciale. La fel şI exemplarele numerotate de la 0051 la 0250 vor avea numele cumpărătorului, însemne speciale etc. alte amănunte privitoare la celelalte categorii urmând a fi dezvăluite pe parcurs pe siteul oficial al formaţiei Phoenix, pe FB la http://www.facebook.com/TranssylvaniaPhoenixOficial şI în paginile ziarului nostru.

Discul de vinil, produs în străinătate, va fi învelit în plicul de protecţie, realizat din hârtie cerată, transparentă, cu sigla aniversară imprimată totul într-o cutie, ea însăşi un obiect premium de colecţie, va avea imprimată sigla Phoenix 50. Vor exista patru categorii de preţuri, pentru toate buzunarele, atât pentru elevi & studenţi cât şI pentru fanii cu bani. Produs de înaltă clasă, albumul  "Best of Phoenix”se adresează în primul rând colecţionarilor de discuri de vinil şi celor (din ce mai puţini) care continuă să asculte muzică la pick-up. Discul va putea fi comandat în avans, din a doua jumatate a lunii noiembrie, la secţiunea SHOP a web-site-ului www.phoenix50.ro. şI, de asemenea,  de pe alte canale ce vor fi anunţate la momentul oportun.

Recent, Nicu Covaci a mai făcut un gest de caritate, plătind racordarea la apă a şcolii Căprioru (comuna Tătărani, judeţ Dâmboviţa) până când primaria a remediat   defecţiunea. La începutul cursurilor, copiii nu aveau apă în şcoală iar Nicu a rezolvat problema în 24 de ore.

×
Subiecte în articol: Phoenix