A început numărătoarea inversă pentru lansarea celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti.
Organizatorii au reuşit și în acest an să aducă pe scenele bucureştene şi în multe oraşe din ţară ansambluri şi solişti dintre cei mai apreciaţi, între care unii în premieră, cum ar fi actriţa Marion Cotillard, pianista Mitsuko Uchida sau dirijorul şef al Filarmonicii berlineze, Kirill Petrenko.
Ediţia 2019 va fi totodată cea mai extinsă din istoria festivalului, însumând mai multe concerte la nivel naţional decât în ediţiile precedente, şi, o noutate absolută, depăşind cu mult graniţele ţării. În perioada 31 august – 22 sepembrie vor avea loc în paralel cu cele din România şi o serie de evenimente de top în cinci alte ţări, mai precis în oraşele Berlin, Dresda, Florenţa, Liège, Chişinău, Toronto şi Vaughan. Capodopera enesciană, Simfonia a III-a, va fi interpretată chiar de două ori în afara României, atât la Berlin, cât şi la Florenţa de ansambluri prestigioase: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi, şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Berlin, cu al său dirijor şef şi director muzical, Vladimir Jurowski.
Manifestarea consacrată compozitorului de excepţie român, George Enescu, va reuni peste 2.500 dintre cei mai buni muzicieni din 50 de ţări, care vor susţine peste 80 de concerte şi recitaluri.
Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele „Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.
O altă premieră este programul „Mozart Week in Residence”, adus la Bucureşti de tenorul Rolando Villazon, directorul artistic al „Mozartwoche” (Săptămâna Mozart) de la Salzburg. De menţionat ar mai fi, desigur, şi obişnuitele concerte din „Piaţa Festivalului”, la care îşi dau concursul şi mulţi tineri interpreţi, elevi şi studenţi, apoi expoziţiile şi alte evenimente culturale, care se vor desfăşura sub egida Festivalului Enescu. Un loc aparte îl ocupă programul naţional "Cantus Mundi", cu peste 250 concerte și recitaluri, prezentate în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului.
Muzicieni de excepție și importanți dirijori, la festival
Ca de fiecare dată, pentru muzicienii din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii „George Enescu”, o participare consistenta în evenimentele Festivalului Internațional „George Enescu” este, în egală măsură, o onoare și o plăcere. Experiențele extraordinare ale colaborărilor cu parte dintre cei mai importanți dirijori și soliști ai momentului rămân amintiri puternice, atât în istoria instituției cât și în memoria personală a fiecărui muzician.
Prima prezență în Festival a Corului Filarmonicii pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner va fi chiar în extraordinarul concert de deschidere susținut de Orchestra Filarmonicii din Berlin condusă de maestrul Kirill Petrenko în seara zilei de sâmbătă, 31 august. Apoi, același cor se implică într-un alt eveniment de maximă importanță al actualei ediții a Festivalului, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin condusă de Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu”: interpretarea Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Va urma colaborarea Corului cu Orchestra Naționala din Lille, când, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, va fi interpretat oratoriul lui Honegger Ioana d’Arc pe rug.
Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” apare pentru prima oara în această ediție a Festivalului, cu un program din seria Muzica secolului XXI - dirijor Peter Rundel -, pentru ca marea demonstratie de forță să o facă atunci când, alături de Corul Filarmonicii pregătit de Iosif Ion Prunner, va participa la prezentarea în concert a operei Moise și Aron de Schoenberg.
Referitor la consistenta implicare a muzicienilor din Filarmonica în Festival, dirijorul Iosif Ion Prunner, directorul general adjunct al Filarmonicii “George Enescu” a declarat: “Noi (corul n.n.) am mai deschis Festivalul Enescu, la ultima ediție, cu Oedip, iar în 1998, tot cu Oedip, cu Orchestra Națională a Franței și Lawrence Foster. De asemenea, am mai deschis Festivalul și cu Carmina Burana. De fiecare dată ne-am bucurat că putem participa la aceste deschideri cu adevărat grandioase. Concertul alături de Orchestra Radio Berlin, cu Simfonia nr. 3 de George Enescu, va fi repetat și la Berlin pe 22 septembrie. Mai avem, pe 19 septembrie, împreună cu Orchestra Național din Lille, Ioana d’Arc pe rug, de Honegger. Este extrem de dificil, deoarece, tot în premieră, Corul trebuie să se împartă în două, între Honegger și Schoenberg, cele două concerte fiind programate la o zi distanță și repetițiile se suprapun. Trebuie să echilibrez tot timpul valorile și chiar dacă amândouă partiturile au fost compuse în secolul 20, sunt genuri diferite de muzică. Am mai cântat Schoenberg tot în această formulă – Corul și Orchestra Filarmonicii - dar o piesă mai accesibilă, față de această lucrare de teatru muzical, care este o culme a muzicii dodecafonice“, subliniază maestrul Prunner.
Mai jos, găsiți agenda aparițiilor Orchestrei simfonice și a Corului Filarmonicii bucureștene în actuala ediție a Festivalului Internațional “George Enescu”:
Sâmbătă, 31 august ora 19.30
MARI ORCHESTRE ALE LUMII
Sala Palatului
ORCHESTRA FILARMONICII DIN BERLIN
KIRILL PETRENKO dirijor
CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
George Enescu Rapsodia română nr. 2 în Re major, op.11 nr. 2
Ludwig van Beethoven Simfonia a IX-a în re minor, op. 125
MARLIS PETERSEN soprană; ELISABETH KULMAN mezzosoprană; BENJAMIN BRUNS tenor; KWANGCHUL YOUN bas
Joi 5 septembrie, ora 19. 30
MARI ORCHESTRE ALE LUMII
Sala Palatului
ORCHESTRA SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN
VLADIMIR JUROWSKI – dirijor
CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
IOSIF ION PRUNNER – dirijorul corului
CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
RĂZVAN RĂDOS – dirijorul corului
JULIA FISCHER – vioară
Program:
Georg Katzer – „Discorso” pentru orchestră
Johannes Brahms – Concertul în Re major op. 77 pentru vioară şi orchestră
George Enescu – Simfonia a III-a în Do major op.
Vineri 13 septembrie, ora 15.00
MUZICA SECOLULUI XXI
Sala Radio
ORCHESTRA FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
PETER RUNDEL dirijor
Program:
Doina Rotaru „L’ange avec une seule aile” – concert pentru flaut şi orchestră
ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU flaut
Tristan Murail Concert pentru pian şi orchestră
FRANÇOIS-FRÉDÉRIC GUY pian
Ivan Fedele „UR” pentru orchestră simfonică
Mărturie din Adâncuri – Introducere în Deşert – Spre Înălţimi necunoscute.
Unsuk Chin Concert pentru vioară şi orchestră
VIVIANE HAGNER vioară
Joi 19 septembrie, ora 16.30
RECITALURI ȘI CONCERTE CAMERALE
Ateneul Român
ORCHESTRA NAŢIONALĂ DIN LILLE, CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
ALEXANDRE BLOCH dirijor
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
Honegger „Ioana d’Arc pe rug”
MARION COTILLARD Ioana d’Arc (rol vorbit)
HÉLÈNE GUILMETTE Fecioara Maria (soprană)
GABRIELLE PHILIPONET Marguerite (soprană)
MARIE KARALL Catherine (contralto)
GEORGES GAY Fratele Dominique (rol vorbit)
CORNEL FREY Porcus, O voce, Primul herald, Clericul (tenor)
MARKUS BUTTER O voce, Al doilea herald (bas) / Un alt ţăran
VINERI, 20 septembrie, ora 19.30
MARI ORCHESTRE ALE LUMII
Sala Palatului
ORCHESTRA ȘI CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
VOCALCONSORT BERLIN
LOTHAR ZAGROSEK dirijor
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
Schönberg Opera „Moise şi Aron”
ROBERT HAYWARD Moise (bas-bariton)
JULIA SPORSEN O tânără fată (soprană)
MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor)
CATHERINE WYN-ROGERS O femeie bolnavă (alto)
CHRISTIAN RIEGER Un bărbat (bariton)
GABRIEL ROLLINSON Un ephraimit (bariton)
MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor)
RALF LUKAS Un preot (bas)
JULIA SPORSEN Prima fecioară (soprană)
POLINA PASZTIRCSÁK A doua fecioară (soprană)
ANNA NEDOREZOVA A treia fecioară (alto)
CATHERINE WYN-ROGERS A patra fecioară (alto)