Marţi, 26 martie, de la ora 21.00, Aeon Blank, trupa care a câştigat titlul de Best Alternative Newcomer la concursul Metalhead, concertează în clubul din str. Constantin Mille, nr. 4. Emil Luca: voce şi chitară, Mircea Becherescu: chitară, Alex Comărnicianu: bass, Bogdan Valentin: tobe şI Sorin Frăţilă: clape s-au remarcat în cadrul festivalurilor Gărâna (2011)- alături de Timpuri Noi, Trupa Verde, Fără Vise şi Jukebox, Road Wolves Bike Fest şI B'estfest (2012). Anul trecut, Aeon Blank a lansat albumul 'Handmadegods & Godmadedemons', realizat de MHO, ce conţine 17 piese, dintre care cinci au fost difuzate intens de Radio Guerrilla. Piesa “Of Gravity And Passion” a ajuns pe locul 2 în cadrul emisiunii “Top Show”, iar “Auguries Of Innocence” pe locul 3. “Kong” a fost difuzată în noiembrie şI “A Perfect Day To Fly” în decembrie.