Biletele pentru concertul pe care formaţia americană Limp Bizkit îl va susţine pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, pe 28 iunie, au fost puse în vânzare, acestea putând fi achiziţionate la preţul de 130 de lei până la sfârşitul lunii şi 150 de lei după acestă dată, se arată pe site-ul Eventim, citat de Mediafax.
Trupa Limp Bizkit va concerta pentru prima dată în România în cadrul festivalului Rock the City, care are loc pe 28 iunie, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală. Evenimentul este organizat de Marcel Avram şi D&D East Entertainment.Show-ul din România al formaţiei este inclus în turneul "Unicorns N' Rainbows 2009".
Limp Bizkit este o trupă americană de nu metal, formată în Jacksonville, Florida. Trupa a vândut, până în prezent, peste 50 de milioane de albume în întreaga lume.
Trupa este formată din Fred Durst (voce), Wes Borland (chitară), Sam Rivers (bas), John Otto (tobe) şi DJ Lethal.
Turneul Limp Bizkit va debuta pe 20 mai, la Riga, în Letonia, şi va mai include show-uri la Moscova, Helsinki, Kiev, Milano, Berlin, Praga, Zagreb, Sofia, Paris etc, precum şi la festivalurile Download (Marea Britanie), Rock Im Park şi Rock Am Ring (Germania), Werchter (Belgia) şi Nova Rock (Austria).
Până în prezent, Limp Bizkit a lansat cinci albume de studio - "Three Dollar Bill, Yalltiny_mce_markerquot; (1997), "Significant Other" (1999), "Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water" (2000), "Results May Vary" (2003) şi "The Unquestionable Truth (Part 1)" (2005) -, precum şi două compilaţii.