x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cumpăraţi bilete la “Enescu”!

Cumpăraţi bilete la “Enescu”!

de Maria Sârbu    |    11 Apr 2013   •   19:07
Cumpăraţi bilete la “Enescu”!

Echipa Festivalului “George Enescu” aminteşte celor care doresc să ajungă în sălile de concerte în perioada 1-8 septembrie, atunci când se va desfăşura acest important eveniment muzical, că pe data de 15 aprilie, începând cu ora 10:00, se pun în vânzare aproximativ 40.000 de bilete individuale.

Acestea pot fi achiziţionate fie online, de pe site-ul www.eventim.ro, fie de la birourile Eventim din Bucureşti (Str. Polonă, nr. 15), Cluj şi Timişoara, precum şi din oricare dintre magazinele reţelei Eventim din ţară: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi librăriile Cărtureşti. Biletele pot fi procurate, de asemenea, şi de pe site-urile Eventim din străinătate şi în reţelele Eventim internaţionale.

Li se recomandă “consumatorilor frecvenţi de online” să cumpere biletele prin intermediul site-ului. Trebuie să vă grăbiţi, căci estimările organizatorilor arată că până la finalul zilei de vânzare se vor epuiza 80% dintre bilete.

×
Subiecte în articol: Festivalul George Enescu