Institutul Cultural Român din Berlin organizează joi, 9 mai, ora 19.30, un spectacol cu ocazia Zilei Europei. Este vorba despre concert de de folk progresiv cu influenţe jazzy susţinut de formaţia Zmei Trei: Mihai Victor Iliescu – chitară, Paula Ţurcaş – voce, Oli Bott – vibrafon. Programul muzical al serii cuprinde titluri cunoscute din folclorul românesc şi repertoriul universal, prelucrate în manieră jazzy: “Doină din Maramureş”, “Balada lui Iancu Jianu”, “Să-mi cânţi, cobzar”, “Trurli”, “Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, “Septembrie”, “Până când nu te iubeam”, “Lume, Lume”, “Besame Mucho” ş.a.
Ziua Europei este unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea în rândul europenilor şi este celebrată în toate ţările membre ale Uniunii Europene. Cunoscută şi ca Ziua Schuman, celebrând declaraţia istorică a lui Robert Schuman, ministru francez de externe, această zi este un prilej pentru fiecare stat al Uniunii Europene să contribuie la noua identitate europeană cu ceea ce poate fi tradiţional şi universal, în acelaşi timp.