Cel mai longeviv festival de muzică folk din România, „Om Bun” sărbătoreşte în luna decembrie 20 de ani de existenţă. Organizată de Asociaţia Culturală „Teocta”, ediţia din 2010 va fi una aniversară şi-l va avea ca invitat special pe legendarul muzician britanic Donovan. Reprezentant de seamă al mişcării flower-power, Donovan fost supranumit „Bob Dylan al Marii Britanii”, a avut prieteni celebri precum Joan Baez, Brian Jones (Rolling Stones), Bruce Springsteen, The Beatles. I-a învăţat pe John Lennon şi Paul McCartney să cânte la chitară în stilul „finger-picking”, a avut nenumărate hituri, dintre care „Catch the Wind”, „Mellow Yellow”, „Sunshine Superman”, „Colours”, „There is a Mountain”, „Wear Your Love Like Heaven”, „Lalena”, „Hurdy Gurdy Man”, „Atlantis”. De-a lungul timpului a colaborat şi cântat cu mari nume ale muzicii: Beatles, Jack Bruce, Pete Seeger, Bob Dylan, Jimmy Page, Jeff Beck şi mulţi alţii. Biletele la „Om Bun – 20 de ani”, unde Donovan e invitat de onoare, costă 40, 80, 100, 150 sau 250 de lei şi se găsesc la Sala Palatului, Librăria Mihai Eminescu, Music Store, magazinul Unirea etajul 2, magazinul Victoria (parter), Palatul Copiilor sau la www.biletoo.ro, www.vreaubilet.ro.
Discuri pentru Player
Elvis Presley : Viva Elvis – The Album. Este primul album nou, din ultimii 33 de ani, cu cel care rămâne cel mai iubit interpret rock’n’roll din toate timpurile. CD-ul, realizat de Sony şi distribuit în România de Nova Music, celebrează 75 de ani de la naşterea marelui artist şi conţine zece dintre cele mai cunoscute piese ale sale, preluate din show-ul „Viva Elvis Cirque Du Soleil”.
Pink: Greatest Hits... So Far. Alături de hiturile înregistrate în ultimii ani, compilaţia cuprinde şi trei cântece noi, inclusiv „Raise Your Glass”, ce a ajuns pe primele locuri în mai multe ţări din lume. Ocupând locul 4 în topul american de la Billboard, noul single devine unul dintre cele mai mari hituri din carieră, împreună cu „Get The Party Started” şi „Most Girls”.
Kings of Leon: Come Around Sundown. Înregistrat la New York, noul disc al americanilor a fost produs de Angelo Petraglia şi Jacquire King, cei alături de care „regii” lucrează încă de la începuturi. Albumul de faţă se vrea continuarea CD-ului „Only By the Night” (apărut în 2008), care s-a vândut în peste şase milioane de exemplare şi a fost recompensat cu patru Premii Grammy.