Bruce Springsteen incepe turneul european, alaturi de E Street Band, primele concerte dupa ce saxofonistul grupului, Clarence 'The Big Man' Clemons, a incetat din viata, in iunie trecut. Intre 13 mai si 28 iulie 2012, 'The Boss' are programate concerte in Spania, Germania, Portugalia, Italia, Franta, Marea Britanie, Elvetia, Cehia, Austria, Irlanda, Norvegia, Suedia.
Printre cele mai importante sunt festivalurile Isle of Wight (22- 24 iunie) si Hard Rock Calling din Hyde Park, Londra (13-15 iulie), unde Bruce Springsteen este cap de afis. In vara acestui an, mai au turneu in Europa: Black Sabbath, Coldplay, Pearl Jam, Radiohead, Tom Petty, Blink 182, deci oricare dintre aceste grupuri, in principiu, pot veni in Romania, dar problema este ca in majoritatea cazurilor datele sunt deja batute in cuie. Deci, orice concert in plus ar necesita un efort financiar suplimentar pentru organizatori.