x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Eurovision 2019. Anunț de ultimă oră de la de organizatori

Eurovision 2019. Anunț de ultimă oră de la de organizatori

09 Apr 2019   •   13:10
Eurovision 2019. Anunț de ultimă oră de la de organizatori

Cântăreaţa americană Madonna va susţine un recital în calitate de invitat special pe scena concursului muzical Eurovision 2019, care se va desfăşura luna viitoare în Israel, au anunţat luni impresarii vedetei, citaţi de Reuters.
Promotorii concertului, Live Nation Israel, şi reprezentanţii americani ai cântăreţei au confirmat informaţiile apărute în presa israeliană, potrivit cărora Madonna va interpreta două melodii la Tel Aviv, în cadrul concursului Eurovision, care se va desfăşura timp de trei zile, în luna mai, eveniment la care vor lua parte muzicieni din peste 40 de ţări.
 Israel a devenit gazda competiţiei din 2019 după ce cântăreaţa israeliană Netta Barzilai a câştigat ediţia de anul trecut a concursului, desfăşurată în Portugalia, cu melodia ''Toy''. Potrivit tradiţiei, ţara câştigătoare găzduieşte ediţia din anul următor.
Evenimentul găzduit de Israel a atras deja solicitări de boicot din partea activiştilor pro-palestinieni, care îndeamnă companii, artişti şi guverne să se delimiteze de Israel.
În luna ianuarie, aproximativ 50 de celebrităţi britanice, printre care muzicienii Roger Waters şi Peter Gabriel, au semnat o scrisoare în care solicitau BBC să insiste pentru schimbarea locului de desfăşurare a ediţiei din 2019 a Eurovision.
 Madonna a concertat în Israel în 2009 şi 2012, în cadrul turneelor sale mondiale, şi este o adeptă cabalei, o doctrină mistică derivată din iudaism.

În ultimele luni, artista a lucrat la un nou album de studio, care nu are încă un titlu.

×
Subiecte în articol: eurovizion 2019