x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Explozie de tinereţe la „Vara Magică” de la Ateneul Român

Explozie de tinereţe la „Vara Magică” de la Ateneul Român

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Iul 2019   •   16:41
Explozie de tinereţe la „Vara Magică” de la Ateneul Român

Festivalul Internațional „Vara Magică” atinge pe 17 şi 18 iulie un prim moment de vârf, aducând pe scena Ateneului în două seri consecutive 200 de tineri muzicieni în două concerte simfonice de excepţie.

          Festivalul Internațional „Vara Magică” invită la Ateneul Român pentru a opta vară consecutiv mari orchestre simfonice de tineret din întreaga Europă. Într-o spectaculoasă serie de 13 concerte ce se desfășoară până în 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”.

          Al treilea concert al festivalului va fi susţinut pe 17 iulie de la ora 19.30, sub genericul “Arome muzicale nordice” de Orchestra Naţională de Tineret din Danemarca dirijată de Morten Ryelund, cu un program ce va cuprinde Jean Sibelius – Andante festive, Edvard Grieg - Suita Holberg, Sebastian Androne – Concert pentru flaut şi orchestră, L.van Beethoven - Simfonia nr. 1 în Do major, op. 21.

          Al patrulea concert al festivalului, programat pe 18 iulie, de la ora 19.30, îi va avea ca protagonişti pe celebrii membri ai Orchestrei Române de Tineret, sub genericul “Lirism și virtuozitate”, solist fiind Ştefan Cazacu, iar dirijor Cristian Mandeal. Aceştia vor interpreta L.van Beethoven – Simfonia nr. 4 in Si bemol major, op. 60, P.I. Ceaikovski – Variatiuni pe o tema Rococo op. 33, J.Brahms/A.Schoenberg – Cvartetul cu pian op. 25 (arr. Arnold Schoenberg), program prezentat anterior pentru publicul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia şi care se va relua la Festivalul Internaţional Young Euro Classic de la Berlin, câteva zile mai târziu. 

          Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara la deschiderea actualei ediții : „Am ajuns la această formulă de festival aducând în prim plan orchestre de tineret europene de la dragostea pe care o port acelui proiect pe care l-a iniţiat prietenul meu Marin Cazacu, Orchestrele Naţionale de Tineret ale României. Eu am crezut în proiectul lui, mi s-a părut formidabil, binevenit, educativ şi cultural în acelaşi timp. Ne-am gândit să punem nu în concurenţă, ci în context, şi alte orchestre de tineret din Europa. Tinerii noştri, şi nu numai tinerii noştri, ci şi publicul, trebuie să vadă unde ne poziţionăm în Europa din acest punct de vedere. Am pus în context aceste orchestre de tineret, dar pe lângă tineri avem în program şi artişti consacraţi, de la care tinerii să aibă de învăţat.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2019 pe scena Ateneului un nou record. 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga Europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel reprezintă atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică”, la Ateneul Român.

          Festivalul sprijină iniaţiativa „Noi construim un spital” al Fundaţiei „Dăruieşte viaţă”.

 

Producător : Lanto Communication

 

×