x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Festivalul ARTmania: 5.000 de fani aşteptaţi vineri la concertul trupei Die Toten Hosen

Festivalul ARTmania: 5.000 de fani aşteptaţi vineri la concertul trupei Die Toten Hosen

09 Aug 2012   •   14:32
Festivalul ARTmania: 5.000 de fani aşteptaţi vineri la concertul trupei Die Toten Hosen

Peste 5.000 de fani, din care o mie din Germania si Austria, sunt asteptati vineri la Sibiu, la prima zi de concerte a Festivalului de rock, ARTmania, vedeta serii fiind trupa germana, Die Toten Hosen, care va concerta de la orele 22.00, pe scena din Piata Mare, din centrul istoric al Sibiului, a declarat joi, pentru AGERPRES, Alexandra Dragomir, purtatorul de cuvant al evenimentului.

''Pana acum au fost vandute peste 3.000 de bilete. La ora concertului celor de la Die Toten Hosen, ne asteptam la un public format din 5.000 de fani, foarte multi, in jur de o mie vor veni din strainatate, cu preponderenta din tari unde se vorbeste germana'', a precizat Alexandra Dragomir.

Die Toten Hosen este una dintre cele mai reprezentative trupe germane, vor fi headlinerii serii de 10 august la ARTmania Festival 2012. Die Toten Hosen vin la Sibiu cu un palmares impresionant, dobandit in peste 30 de ani de experienta, 14 albume de studio, peste 1000 de concerte si mai mult de 15 milioane de discuri vandute.

Die Toten Hosen este o trupa emblematica a scenei muzicale din Germania, remarcandu-se atat prin valoarea lor artistica, prin capacitatea de a-si reinventa stilul de-a lungul timpului, dar si prin atitudinea si participarea la diverse actiuni cu motivatii altruiste. Originara din Düsseldorf, trupa a ramas intotdeauna aproape de comunitatea locala, a sustinut financiar echipa locala de fotbal Fortuna Düsseldorf si a luat parte la numeroase campanii umanitare ale unor ONG-uri ca Greenpeace, BUND (care militeaza impotriva razboiului nuclear), PETA , Pro Asyl, etc.

In primavara lui 2012, Die Toten Hosen au implinit 30 de ani de activitate si au lansat un nou album, 'Ballast Der Republik', incepand vara ca headlineri ai unor festivaluri cu traditie precum Rock Am Ring Festival, Rock Im Park si la ARTmania Festival.

Agerpres

×
Subiecte în articol: rock sibiu artmania die toten hosen