x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Festivalul Bucharest Masters of Jazz, ediţia a II-a

Festivalul Bucharest Masters of Jazz, ediţia a II-a

de Alex Revenco    |    07 Mai 2009   •   00:00
Festivalul Bucharest Masters of Jazz, ediţia a II-a
Sursa foto: /MSE

Ca urmare a succesului înregistrat anul trecut, Media Services Events organizează între 23 şi 25 octombrie a doua ediţie a manifestării. Tot sub egida Masters of Jazz vor avea loc o serie de concerte atractive şi în noiembrie.



Bucharest Masters of Jazz, care a câştigat premiul Asociaţiei Criticilor de Jazz pe 2008, nu se dezice nici în acest an, până în prezent fiind confirmaţi tot artişti de primă mărime. Este vorba despre Richard Bona, la 23 octombrie, supergrupul Power of Three, alcătuit din Chick Corea - pian, Lenny White - tobe, Stanley Clarke - bass, double bass, la 24 octombrie şi Jan Garbarek Group la 25 noiembrie, toate concertele urmând a avea loc la Sala Palatului.

Richard Bona este unul dintre cei mai mari basişti de pe planetă şi a cântat de-a lungul timpului alături de nume sonore ca Bobby McFerrin, Chaka Khan, Mike Stern, Didier Lockwood, Manu Dibango, Pat Metheny. Power of Three, adică Chick Corea, Stanley Clarke şi Lenny White nu mai au nevoie de nici o prezentare, ei fiind, de fapt, Return to Forever mai puţin Al Di Meola! Fabulosul saxofonist Jan Garbarek va cânta cu Rainer Bruninghaus - pian, Yuri Daniel - bass şi faimosul percuţionist Trilok Gurtu.

×
Subiecte în articol: muzica