Ştirea referitoare la decalarea pentru septembrie 2014 a ediţiei din acest an a Concursului Internaţional “George Enescu”, programat să se desfăşoare în perioadă 1-28 septembrie, concomitent cu Festivalul Enescu (brand cultural de ţară), pare îngrijorătoare. Pentru că schimbarea, adică “regândirea structurii şi a modului de organizare a Concursului”, s-a făcut din cauza lipsei banilor.
Desigur, ar fi minunat să avem un eveniment care să “alterneze” cu Festivalul Enescu, şi în fiecare toamnă, în septembrie, să sărbătorim la Bucureşti muzica enesciană, muzica lumii! Dar teamă îmi este că la anul pe vremea asta vom avea o altă veste, deloc îmbucurătoare. Şi tot din cauza banilor...
Festivalul şi Concursul se îngemănau. Din juriile numite pentru Concurs făceau parte personalităţi cu renume de pe glob, multe dintre ele invitate să participe şi la Festival. Tocmai din acest punct de vedere, cheltuielile ar fi ceva mai mici. Prestigiul Concursului a crescut datorită Festivalului, devenit unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din lume, căci aşa este etichetat de mass-media din străinătate.
Ca două părţi componente dintr-un întreg, Festivalul şi Concursul “George Enescu” a fost înfiinţat în 1958, la trei ani după dispariţia marelui muzician român, “ca semn al recunoaşterii geniului enescian”. Da, evenimentul e costisitor. Dar prin acesta România a atras genii, a atras pe cei care sunt credibili prin cuvântul lor, pomenind doar “Festivalul şi Concursul George Enescu de la Bucureşti”. Să sperăm că în 2014 Concursul va avea loc!