x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Festivalul Strada Armenească a reunit 24.000 de participanți la Grădina Botanică din București

Festivalul Strada Armenească a reunit 24.000 de participanți la Grădina Botanică din București

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Aug 2024   •   14:00
Festivalul Strada Armenească a reunit 24.000 de participanți la Grădina Botanică din București

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Strada Armenească, organizat de Uniunea Armenilor din România, a înregistrat un succes răsunător, reunind peste 24.000 de festivalieri pe parcursul celor trei zile de evenimente, între 2 și 4 august, la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București.

Festivalul, care și-a deschis porțile vineri, a transformat grădina într-o veritabilă oază a culturii și tradițiilor armenești, oferind vizitatorilor veniți de pretutindeni o experiență de neuitat, îmbinând armonios sunete și ritmuri arhaice și reinterpretate, cu experiențe și activități pentru toate vârstele.

Printre momentele artistice îndrăgite de public s-au numărat concertele susținute de artiști de renume precum Ladaniva, artiștii armeni și francezi aflați pentru prima oară în România; concertul lor s-a dovedit a fi o experiență cathartică și intensă, aducând pe scena festivalului bucurie, vitalitate și melancolie, încheind cu energie ultima seară de festival. Trupa Subcarpați, după concertul efervescent și îndrăgit de vineri seară, a invitat pe scenă muzicienii armeni Karin Band, Hayk Karoyi, Susanna Najarian, conturând împreună un jam session spectaculos, memorabil și irepetabil, spre euforia publicului fascinat.  Ovidiu Lipan Țăndărică feat. Stelu Enache și Balkano au urcat pe scenă sâmbătă, iar concertul lor a inclus un moment in memoriam Nicu Covaci, evocat alături de președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian.

Paulina, JINJ, Karin Band, Prima Dragoste, Hayk Karoyi, Susanna Najarian și Lilit Petrosyan au captivat de asemenea festivalierii dornici de a descoperi sunete noi, diverse și împletiri ale mai multor tradiții, reinterpretate în manieră organică, iar DJ Miko și Ligia Keșișian au încins atmosfera de la scena mare înaintea concertelor live de sâmbătă și duminică.

În timpul zilei, concertele de la scena din poieniță, într-un decor botanic, cu elemente culturale armenești, precum butaforia realizată la scenă de către graficianul Hrant Jaghinynan, pornind de la colajele maestrului Sergei Parajanov, au atras numeroși vizitatori bucuroși să își petreacă după-amiezele culturale la umbră.

Atelierele organizate sâmbătă și duminică au atras un număr mare de participanți, de la copii, tineri și adulți, care au avut ocazia să învețe tehnici de broderie, sculptură în piatră vulcanică, ceramică, colaje inspirate de Sergei Parajanov și dansuri armenești. De asemenea, târgul artizanal a oferit vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și achiziționa creații autentice armenești și românești.

Experiențele culinare au oferit delicii tradiționale și internaționale, inclusiv faimoasele prăjituri Marlenka și delicii sărate cu cemen, precum burgerii Armenopolis și Radio Erevan, sau nelipsitele cafea la nisip și cocktail-uri cu faimosul cognac Ararat.

Un punct de atracție l-a reprezentat cu siguranță biblioteca pop-up, o extensie a Centrului Cultural Armean aflat pe str. Armenească nr. 13, care a găzduit discuții captivante despre cultura armeană și pop culture, la care au participat personalități de seamă precum E.S. Tigran Galstyan, Ambasadorul Armeniei în România, Varujan Vosganian, Varujan Pambuccian, Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților și mulți alții. Duminică, discuțiile s-au concentrat pe marele maestru al cinematografiei armene, Sergei Parajanov, în prezența mai multor invitați, cu prilejul Centenarului Parajanov, anunțat în octombrie la București.

Vizitatorii au avut ocazia să aprofundeze detalii despre diaspora armeană, una dintre cele mai vechi și mai importante din lume, cu o istorie care se întinde până în antichitate, în expoziția documentară dedicată. Prezența comunităților de armeni este semnificativă în foarte multe țări de pe întreg pământul, inclusiv în România, unde armenii și-au lăsat amprenta asupra patrimoniului cultural românesc. De asemenea, au putut fi văzute și șase dintre îndrăgitele lucrări „Conice” ilustrate de Matty Aslan și transformate în instalații cu prilejul festivalului, omagiindu-l astfel pe graficianul și caricaturistul armean Matty Aslan, de la nașterea căruia se împlinesc anul acesta 100 de ani.

Pentru cei mici, festivalul a oferit o zonă dedicată cu activități variate, de la joacă și basme armenești animate de păpușari, la jonglerii, baloane uriașe de săpun și face painting.

Festivalul Strada Armenească continuă să fie un eveniment emblematic, celebrând diversitatea culturală și promovând tradițiile armenești într-o manieră modernă și atractivă. Vă invităm să vizitați paginile de social media ale festivalului, pentru a vedea fotografii și filmări.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×