Evenimentele UnderLondon au intrat în al patrulea an de existenţă, fiind deja consacrate drept un reper de marcă în peisajul muzical alternativ.
Dupa ce ediţia din toamna trecută a fost sold-out, UnderLondon Fest se anunţă a fi unul dintre cele mai aşteptate show-uri din Capitală. Anul 2009 va aduce două ediţii de UnderLondon Fest, prima urmând a avea loc la 7 mai, în clubul The Silver Church din Bucureşti. Primul artist confirmat pe afişul evenimentului este trupa britanică Haunts.
Având rădăcinile în nordul Londrei şi Hertfordshire, Haunts este o trupă ce cântă "noir rock", un stil ce combină elemente de punk, new wave, dance, progressive rock, indie şi britpop. Membrii formaţiei - Banks (voce, chitara, sintetizator), Alex Woodcock (chitară), Gareth Grover (tobe) şi Mitch Mitchener (chitară bas) - consideră însă că ceea ce cântă ei este "new wave".
În urmă cu doi ani, Haunts a cântat în deschiderea celebrului grup Lostprophets într-un concert sold-out din Londra, iar în septembrie acelaşi an a debutat oficial pe piaţa discografică, lansând pe vinil single-ul "Low Slung City Skyline", într-o ediţie limitată de
500 de exemplare. Piesa a câştigat primul loc la concursul "Fresh Meat", organizat de BBC Radio 1, Haunts devenind tot mai mult prezentă în playlisturile posturilor muzicale din UK. La scurt timp de la debut, trupa a pornit într-un turneu inclus în circuitul concertelor NME, alături de Boy Kill Boy, indie rock. În vara anului trecut Haunts a urcat pe scena unor mari festivaluri precum Download, T in the Park, Boardmasters sau Reading Festival, în prezent trupa fiind în turneu alături de White Lies şi Eagles of Death Metal.
Pentru UnderLondon Fest, biletele costă 35 de lei şi se pun în vânzare astăzi, pe www.myticket.ro urmând ca de la 2 aprilie să fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta. În seara evenimentului, la intrare, biletele vor costa 50 de lei.
Citește pe Antena3.ro