x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Fostul clăpar al trupei Black Sabbath, Geoff Nicholls, a murit la 68 de ani

Fostul clăpar al trupei Black Sabbath, Geoff Nicholls, a murit la 68 de ani

30 Ian 2017   •   23:10
Fostul clăpar al trupei Black Sabbath, Geoff Nicholls, a murit la 68 de ani

Geoff Nicholls, fostul clăpar al longevivei trupe rock britanice Black Sabbath a decedat, sâmbătă, la vârsta de 68 de ani, în urma unui cancer la plămâni, a anunţat chitaristul şi liderul grupului, Tony Iommi. 

''Sunt foarte trist la aflarea veştii dispariţiei unuia dintre cei mai dragi şi apropiaţi prieteni, Geoff Nicholls'', a scris Tony Iommi pe pagina sa de Facebook, potrivit AFP. ''Suferea de ceva timp de cancer pulmonar, iar dimineaţă a pierdut lupta. Am fost mereu apropiaţi şi a fost un real prieten, care m-a susţinut aproape 40 de ani. Îi voi simţi lipsa şi va trăi în inima mea până ne vom revedea. Odihneşte-te în pace, dragă prietene!'', a adăugat chitaristul. 

Ozzy Osbourne, una dintre vocile emblematice pentru Black Sabbath, şi-a exprimat şi el tristeţea, pe contul de Twitter, la aflarea veştii morţii ''marelui prieten'' Geoff Nicholls. 

Prima apariţie a lui Geoff Nicholls pe un produs discografic al celebrei trupe britanice a fost pe albumul ''Heaven and Hell'' (1980). El a continuat colaborarea cu formaţia până în anul 2004 când s-a despărţit de grup. 

Înfiinţată în 1968 de Tony Iommi, Geezer Butler, Ozzy Osbourne şi Bill Ward, trupa Black Sabbath a fost un adevărat vârf de lance în muzica heavy metal a anilor '70. Primul său album a fost ''Black Sabbath'' (1970), iar cel mai recent produs de studio a fost lansat în 2013 - intitulat ''13'' - după o pauză discografică de 18 ani.

AGERPRES

×