x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Heavy metal, teatru şi angoasa lui Leo

Heavy metal, teatru şi angoasa lui Leo

de Alex Revenco    |    28 Mai 2009   •   00:00
 Heavy metal, teatru şi angoasa lui Leo

Componenţii formaţiei Warganism vor concerta în calitate de invitaţi speciali la lansarea romanului ‘Control’ al lui Leonard Ancuţa, ce va avea loc în clubul Control (str. Academiei nr. 19, la intrarea în Pasajul Victoriei), vineri 29 mai, de la ora 19:00.



 Fiecare participant la acest eveniment va primi un CD gratuit cu cel mai recent album al trupei, intitulat 'Centipede'. Spectacolul, un happening inspirat de roman şi asigurat de trupa de teatru a regizorului Marcel Ţop se va încheia cu concertul Warganism.

DESPRE 'CONTROL'
Un roman în roman. Cam aşa s-ar defini cartea cu titlul 'Control', semnată de Leonard Ancuţa. În lecturarea acestui roman disponibilitatea afectivă este un must have pentru cititor. Vorbim de un roman încărcat de sensibilitate, manifestată pe toate planurile. O sensibilitate extrasenzorială care duce către lumi posibile, care subliniază puterea noţiunii de creaţie, de arta literară, de înţelegere a arderii interioare la care autorul este supus în timpul actului de creaţie. Leonard reuşeste printr-un limbaj puternic metaforizat să transpună îmbinarea pathosului erotic cu cel literar, într-un roman în care iubirea revine obsedant sub diferite chipuri reîncarnate, amanţii redescoperindu-se întotdeauna indiferent de situaţie. (Mădălina Vasile, editura Tritonic)

"Control' este o carte despre angoasă. Despre ideea regasirii de sine şi teama că atunci cînd am ajuns acolo am putea avea surpriza să nu fie exact ceea ce ne aşteptam. 'Control' este romanul unei căutări de identitate. O identitate de multe ori abandonată, tocmai pentru ca acest angst îi face pe mulţi să renunţe la căutări şi să accepte liniştea oferită de religie, cotidian, dragoste, nebunie sau alcool. Controlul este tocmai înfrîngerea acetei spaime, controlul înseamnă  negarea refugiului, sau de fapt întoarcerea la origine pentru o re-creare a realităţii. (Leonard Ancuţa)

DESPRE WARGANISM
Anul trecut în septembrie, foştii Dies Irae şi-au schimbat numele în Warganism, în primul rând pentru că 'în metalul mondial există mai multe trupe care-şi spun Dies Irae" iar băieţii vor să-şi promoveze noul album şi în Occident. 'Centipede' este al şaptelea material din istoria formaţiei, după Dies Irae Demo (1995), Dies Irae Live (1996), A Perennial Spleen (1997), Gargoyles (1998), Warganism (2000) şi Shadow Boxing (2006). Radu Iordache - vocal,  Sorin Stoian - chitară, Marian Stoenică -chitară, Victor Stoica -tobe şi Ioachim Stroe-bass au inregistrat 'Centipede' in studioul grupului Taine (unde au 'tras' si Shadow Boxing) iar Chris Mackensen a masterizat albumul la New York. Digipack-ul "Centipede" poate fi cumparat de la magazinul Muzica, in Bucuresti, dar si de la Bestial Records, Bucuresti si Timisoara. Online el poate fi procurat de pe www.bestial.ro dar si de pe site-ul trupei si al casei de discuri Taine Records.




×
Subiecte în articol: muzica