Sambata, 29 septembrie, Club Fabrica gazduieste cea de-a patra editie a Pokefest, eveniment de comemorare a celui care a fost Cosmin Hurdubetiu (1974- 2008). Membru fondator al trupei punk rock Recycle Bin, Cosmin (zis "Poke" sau "Pokemon") a plecat dintre noi in noaptea de Craciun a anului 2008, in urma unui stop cardiorespirator. Atunci, in (fostul) club Suburbia, Cosmin a facut un show de zile mari si ne-a delectat cantand colinde punk... Din 2009 incoace, in fiecare toamna se desfasoara Pokefest, manifestare anuala, organizata de componentii trupei Recycle Bin si de prieteni apropiati. Sambata vor urca pe scena Proof (Bucuresti, hardcore), Recycle Bin (Bucuresti, street punk), Blackbeers (Oradea, celtic rock) si The Crazy Plumbers (Targu Secuiesc, rockabilly punk), trupa lui Levi Tofan, ex-Los Pogos, ex-Recycle Bin. Iata cateva cuvinte despre "Poke" spuse de bunul sau prieten Albert Mihaiteanu (Niste Baieti): "El a facut Recycle Bin sa se distreze, dar si pentru ca avea ceva de spus. In viata de zi cu zi era avocat… seara era punk rock. Nu avea frustrari, stia exact de ce se afla acolo pe scena. Nu era crispat si nici violent, se vedea ca ii place si te facea parte din formatie… nu din public. Ne-am distrat mult cu Poke, cred ca cea mai tare faza a fost la un concert in Botosani, cand a pus o bordura pe scena in timp ce cantam si l-a saltat Jandarmeria. Niciodata nu am inteles de ce!!".