Violonista Diana Jipa și pianistul Ştefan Doniga vor susține o serie de șase concerte care vor fi difuzate, în perioada 28 octombrie - 1 decembrie, pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical, pe cea a Institutului Cultural Român, precum și pe conturile celor doi artiști. Proiectul presupune realizarea concertelor în interiorul unui muzeu sau colecție de artă din România, concentrându-se pe colecțiile de artă românească mai puțin cunoscute publicului larg. Repertoriul muzical inclus în proiect cuprinde creații semnate de cei mai importanți compozitori români ai prezentului: Adrian lorgulescu, Ulpiu Vlad, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Roman Vlad, Remus Georgescu și Vlad-Răzvan Baciu. Concertele vor fi precedate de un tur ghidat al spațiului unde se desfășoară evenimentul, atât din interiorul cât și din exteriorul clădirii și se va concentra pe colecțiile de artă vizuală.
Recitalurile, care vor fi difuzate în fiecare miercuri timp de șase săptămâni, fac parte din proiectul cultural „INTERMERIDIAN”, consacrat creației artistice românești și deschiderii sale către toate categoriile de public. În contextul actual, în care atât participarea la concerte publice de factură clasică, precum și posibilitatea de vizitare a obiectivelor culturale sunt încă plasate sub o anumită incertitudine, proiectul „INTERMERIDIAN ONLINE” propune o alternativă extrem de accesibilă și atrăgătoare - dar și de cel mai înalt nivel artistic și tehnic - pentru aceste activități atât de necesare vieții și educației publice.
„Artele sunt meridiane ale sufletului uman care se întrepătrund și se desfac în fiecare dintre noi ca în poli ai frumuseții și sensibilității. Ne-am propus să călătorim în acest univers infinit al creației artistice și să unim meridianele muzicii, artelor plastice și poeziei cântând în locuri superbe din România, vizitând muzee, castele, ateliere ale artiștilor și întâlnind oameni minunați, dornici să împartă cu noi din bogăția spiritelor lor. Și totul ni s-a părut un lucru cu atât mai util cu cât, în aceste zile, lucruri atât de importante pentru viața și educația fiecăruia precum prezența într-o sală de concert sau vizitarea unui muzeu sunt, din nefericire, aproape inaccesibile", a spus pianistul Ştefan Doniga.
Repertoriul va fi unul de muzică contemporană românească, cu un conținut aflat în strânsă legătură (culturală, geografică, istorică) cu obiectivele prezentate și deosebit de accesibil pentru publicul larg.
Program
1. Miercuri, 28 octombrie 2020 - Muzeul Vieții Transilvănene, Castelul Kalnoky, Micloșoara, jud. Covasna;
2. Miercuri, 4 noiembrie 2020 - Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj;
3. Miercuri, 11 noiembrie 2020 - Colecția de pictură și artă monumentală Petru Botezatu (Zalău, Arad, Deva);
4. Miercuri, 18 noiembrie 2020 - Muzeul de Artă Modernă Constanța (cuprinde Muzeul Nicolae Grigorescu și Muzeul Ion Jalea);
5. Miercuri, 25 noiembrie 2020 - Colecția de artă plastică contemporană Nicolae Sofianu (Râmnicu Vâlcea);
6. Marți, 1 decembrie 2020 - Muzeul George Enescu, București.
Calităţile muzicale ale violonistei Diana Jipa au fost recunoscute de la o vârstă fragedă, artista debutând ca solistă la vârsta de numai 10 ani alături de orchestra Filarmonicii din Braşov, devenind la scurt timp după aceea o prezenţă constantă pentru scenele de concert din România, alături de filarmonicile din Iași, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Botoşani, Oradea, precum şi cu Orchestra de Cameră „Unirea“ din Focşani, Orchestra Medicilor „Ermil Nichifor“, Cork Fleischmann Symphony Orchestra, susţinând în acelaşi timp concerte şi recitaluri peste hotare, în Grecia, Italia, Cehia, Irlanda, Germania, Rusia, Belgia, Olanda, Coreea de Sud. În anul 2005, a reprezentat România în concertul organizat la Bruxelles cu ocazia semnării Tratatului de Aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană. Diana Jipa a fost prezentă pe scenele unor importante festivaluri muzicale, între care se numără Festivalul Muzicii Româneşti - ediția a XVI-a, Iaşi, alături de Filarmonica „Moldova“ din Iaşi în anul 2012 şi Festivalul Internațional „George Enescu“ - ediția a XVIII-a, de asemenea alături de orchestra filarmonicii ieşene. Alături de pianistul Ștefan Doniga, Diana Jipa a susținut, numai în anul 2018, peste 40 de concerte și recitaluri în cadrul turneelor naționale „Un secol de muzică românească“, „Orchestra UNIREA leagă orașele Unirii“ și „Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră“ – proiect care a cuprins, de asemenea, și înregistrarea în Studioul de Concerte Mihail Jora al Societății Române de Radiodifuziune a compact discului amintit anterior.
Născut la Galaţi în anul 1979, pianistul Ştefan Doniga a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în anul 2002, în decursul celor cinci ani de studii beneficiind de îndrumările maeştrilor Constantin Ionescu – Vovu, Viorica Rădoi, Oxana Corjos, Dan Grigore. A cântat alături de artiști importanți ai scenei muzicale româneşti precum violoncelistul Marin Cazacu, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, violoniştii Florin Croitoru, Diana Jipa, Rafael Butaru şi Ştefan Horvath, sopranele Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Sorina Munteanu. În anul 2000, Ștefan Doniga a reprezentat România la primul Festival Balcanic al Tinerilor Pianişti de la Razgrad, Bulgaria, unde a primit Medalia Festivalului şi a participat, de asemenea, în cadrul a numeroase transmisiuni directe realizate de Radiodifuziunea Română, fiind invitat să realizeze imprimări speciale alături de Orchestra de Cameră Radio. Ştefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin - o imprimare realizată în concert la Ateneul Român şi difuzată în repetate rânduri, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, de către postul muzical de radio german WDR 3.