x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ioan Holender: "Festivalul Enescu este o oglindă a României altundeva"

Ioan Holender: "Festivalul Enescu este o oglindă a României altundeva"

de Maria Sârbu    |    31 Oct 2012   •   21:16
Ioan Holender: "Festivalul Enescu este o oglindă a României altundeva"

A început promovarea ediţiei 2013 a Festivalului Internaţional "George Enescu", organizat între 1 şi 28 septembrie. S-a tipărit şi programul cu cele peste 150 de evenimente ce vor avea loc timp de 28 de zile. Se ştie deci cine va veni la anul la Bucureşti, ce mari orchestre şi ce mari nume ale muzicii lumii ne vor cânta şi încânta. Surpriza cea mai mare, poate, a celei de-a XXI-a ediţii a festivalului este prezenţa pe scenă a marelui pianist Radu Lupu chiar în ziua deschiderii acestui eveniment cu sonoritate mondială. Potrivit programului, el va fi solist al concertului Orchestrei Staatskapelle Berlin – dirijor Daniel Barenboim (1 septembrie, ora 19:30 – Sala Mare a Palatului). Radu Lupu va susţine şi un recital, la Ateneul Român, în data de 4 septembrie, ora 19:30, în program fiind lucrări de Schubert.

La conferinţa de presă, organizată miercuri la Muzeul Naţional "George Enescu" (Palatul Cantacuzino) din Bucureşti cu prilejul "alinierii la start a festivalului", directorul artistic Ioan Holender remarca faptul că astăzi, când cultura este tot mai mult lăsată în umbră, Festivalul Enescu are un ecou în străinătate, este vizibil, că personalităţi remarcabile doresc să vină la acest eveniment.

"Festivalul este o oglindă a României altundeva", remarca Ioan Holender, spunând încă o dată, deşi a făcut-o de mai multe ori la ediţiile precedente, că avem un festival şi nu avem sală de concerte. Sala Mare a Palatului nu are acustică bună. Însă nu mai e timp. "Este şi târziu, este şi riscant să se facă ceva la acustica sălii pentru festivalul din 2013", a spus Ioan Holender.

Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Victor Opaschi, a afirmat la conferinţă că ministerul va asigura finanţarea festivalului din 2013, pentru că "nici unul dintre guverne nu îşi mai poate permite să nu susţină acest festival".

Potrivit Oanei Marinescu, care se va ocupa de PR şi Comunicare la festival, citată de Medifax, Guvernul a aprobat suma de nouă milioane de euro pentru ediţia 2013.
De remarcat faptul că abonamentele pentru evenimentele din festival vor fi puse în vânzare la 15 ianuarie, iar biletele - la 15 aprilie.

Festivalul "George Enescu" este organizat de Artexim (instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii), care "gestionează desfăşurarea tuturor manifestărilor din cadrul festivalului.

×
Subiecte în articol: Ioan Holender