Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
I-a plăcut să fie independentă dintotdeauna, să-şi impună punctul de vedere.
Nu-i plăcea să arate ca toţi ceilalţi. Întotdeauna era altfel. "A fost sora mai mare – după cum ne povesteşte fratele său, Alexandru Stoica –, însă niciodată n-a spus acest lucru. Am fost egali Laura, eu şi Sebi, fratele nostru. Ne completam unul pe celălalt." Laura era foarte independentă, "i-a plăcut să-şi impună punctul de vedere. I-a plăcut să ţină ea frâiele, cum s-ar spune", spune fratele.
INVENTIVITATE. În taberele oferite gratuit de UTC în care mergea Adriana – cum i se spunea acasă – îşi punea în valoare inventivitatea. "În familie a rămas Adriana... În toate taberele în care pleca, ea se descurca. Nu mergea cu foarte mulţi bani de acasă, însă Laura găsea metode de a face bani. Lua sticle de Pepsi şi le vopsea în interior şi în exterior, apoi le vindea... Nu ştiu pe unde găsise ea nişte culori... Ba chiar a venit şi cu bani acasă odată", îşi aminteşte cu nostalgie Alexandru Stoica.
ÎN JOACĂ. Oriunde mergea, Laura nu trecea neobservată. "În grădiniţă, Laura era «doamna de la televizor». Când educatoarele voiau să fie mai libere, se duceau la Laura şi o rugau să găsească un joc să se joace cu ceilalţi copii. În momentul următor se aduna toată grupa. Adriana îi alinia şi le spunea: «Eu sunt doamna de la televizor!». Lua un pix, pe post de microfon, începea să le cânte, să le recite, stătea în faţa lor ca tanti de la televizor. Îi capta. Nu se plictiseau... Dacă mişca vreunul, imediat îi atrăgea atenţia."
Pe măsură ce creştea, pasiunea pentru muzică prindea şi mai mare contur. Îşi dorea să cânte, să fie cea mai bună. "La un moment dat, au venit Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra la Târgovişte. Laura avea pe atunci vreo 15 ani şi a mers şi ea să cânte. Numai că a avut neşansa să meargă cu băiatul cu care exersase, care nu avea chitara la el. Şi a cântat cu o chitară a altcuiva, care era dezacordată. Păunescu a observat lucrul ăsta şi i-a spus: «Stop. Alţii», mai ales că erau foarte mulţi. Poate că destinul ei ar fi fost altul dacă ar fi apucat să cânte în seara respectivă", completează Alexandru Stoica.
În perioada liceului s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Târgovişte, unde a luat lecţii de canto. "A început să frecventeze anumite cercuri muzicale. A mers la Casa de cultură ca să-şi perfecţioneze această vocaţie. Avea şi un grup de teatru."
"TURNEUL". În 1986, Laura avea să cunoască prin intermediul colegilor de la Casa de cultură din Târgovişte membrii unei formaţii: fraţii Rădulescu. Aceştia susţineau turnee peste hotare, în Germania. A dat o probă şi a fost acceptată. S-a bucurat enorm şi a început să-şi adune actele necesare plecării în Germania. "În momentul în care era totul aranjat să plece s-au răcit relaţiile între România şi Germania. S-au rupt relaţiile culturale. N-au mai putut pleca. Astfel că şi-au găsit loc înt-un restaurnat în Târgovişte şi au început să cânte acolo. Vreo doi ani au cântat împreună seară de seară, la acel restaurant – îşi aminteşte Alexandru Stoica – până în momentul în care Laura a dorit să-şi facă propria carieră, solo, şi a plecat într-un turneu cu Semnal M."
MAMAIA. În ’90, totul s-a schimbat. La Festivalul de la Mamaia, Laura câştiga marele trofeu. "Când Laura a urcat pe scena de la Mamaia eu eram în armată. Mi-aduc aminte că în momentul în care a apărut pe scenă toată unitatea din Târgovişte m-a întrebat: «Cum? Sora ta e Laura Stoica?» Chiar comandantul meu m-a sunat personal, ceea ce pentru un soldat cu aproape trei luni de armată era ceva extraordinar, să mă felicite că sora mea a luat concursul de la Mamaia. De atunci nu mai eram un simplu soldat. Eram fratele Laurei Stoica", spune Alexandru zâmbind.
Laura n-a acceptat să cânte orice. A refuzat să interpreteze anumite piese, pentru că simţea că nu i se potrivesc. "În unele cazuri, chiar a schimbat texte. Iar la peste 50% din melodii Laura era textier. Apoi, la un moment dat, şi-a pus întrebarea: «Ce îmi place cel mai mult să fac în afară de muzică? Show.» a fost răspunsul pe care şi l-a dat chiar ea. S-a înscris la Facultatea de teatru. A jucat în câteva piese."
FĂRĂ MASCĂ. Laura îşi găsise sufletul-pereche: Cristian Mărgescu, baterist în trupa ei: "Laura Stoica Band". "Pe Cristi l-am cunoscut la câteva luni de când ei erau împreună. Când l-am văzut, mi-am dat seama că i se potriveşte foarte mult. Era a doua parte a ei. A doua ei faţă. Cristi exprima pur şi simplu ceea ce ea nu voia sau nu putea să arate. Cristi era un fel de Laura fără mască. Îl iubea extraordinar de mult. Se completau de fiecare dată", mai spune fratele artistei, depănând o frumoasă amintire ce îi are în prim-plan pe Laura şi pe Cristi: "În ultima perioadă ne întâlneam să jucăm remi la Laura acasă. Jucam eu cu Laura, iar iubita mea cu Cristi. Nouă ne plăcea să facem ghiduşii. Câştigam sau pierdeam, n-avea nici o importanţă. Noi mai făceam glume, spuneam cuvinte pe care ei nu le înţelegeau. Dar nici noi. Dar Cristi şi iubita mea, care luau jocul în serios, aveau senzaţia că schimbăm pietre sau ne facem semne. Iar în aceste situaţii Laura şi Cristi erau rivali", încheie cu o undă de nostalgie Alexandru Stoica.
Sursa: JURNALUL NATIONAL
Citește pe Antena3.ro
