x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Madrigal sfinţeşte primăvara la Opera Comică pentru Copii

Madrigal sfinţeşte primăvara la Opera Comică pentru Copii

16 Apr 2013   •   18:09
Madrigal sfinţeşte primăvara la Opera Comică pentru Copii
Sursa foto: Photographer:Dan Gavanescu dan@s

Un spectacol-eveniment a pregătit publicului său Opera Comică pentru Copii, cu sediul în Calea Giuleşti nr. 16 (fostul Teatru Giuleşti). Este vorba de “Sfinţirea primăverii”, iar premiera va avea loc vineri, 19 aprilie, de la ora 17:00.

Muzicieni şi dansatori, împreună cu spectatori de diferite vârste, vor “sărbători” primăvara cu momente de dans, cu secvenţe de musical şi cu fragmente îndrăgite din opere pentru copii. Alături de trupa Operei Comice (soliştii vocali şi balerini) vor fi  mezzo-soprana Sidonia Nica şi balerina Oana Popescu, două nume apreciate pe scene din ţară şi din străinătate. Invitat special al serii de vineri este celebrul Cor Madrigal şi al său dirijor Voicu Popescu.
Directorul fondator al instituţiei, Smaranda Oţeanu-Bunea, spune că încearcă să dăruiască publicului în fiecare stagiune un astfel de spectacol “hit”, în care există “într-o oră de muzică şi de frumos cele mai dragi şi mai cunoscute «şlagăre» (…) ale repertoriului de specialitate”. (M.S.)

×