x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mick Jagger intră în carantină COVID-19. Al doilea concert Rolling Stones anulat

Mick Jagger intră în carantină COVID-19. Al doilea concert Rolling Stones anulat

14 Iun 2022   •   22:05
Mick Jagger intră în carantină COVID-19. Al doilea concert Rolling Stones anulat

Solistul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, se află în carantină în Olanda după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, a declarat marți un purtător de cuvânt pentru Reuters. Trupa ratează un al doilea spectacol din turneul său european "Stones Sixty".

Jagger a prezentat simptomele după ce a ajuns la Johan Cruyff Arena din Amsterdam, iar spectacolul de luni a fost anulat în ultimul moment.

Un concert programat pentru vineri în Berna, Elveția, a fost amânat pentru o dată ulterioară, a precizat trupa într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt a declarat că Jagger, în vârstă de 78 de ani, respectă o perioadă de carantină de 5 zile în Olanda.

Amsterdam era a patra oprire din turneu.

"Spectacolul Stones din Milano de marți, 21 iunie, de pe stadionul San Siro, merge mai departe și va avea loc așa cum a fost programat", a arătat trupa.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mick jagger