x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Muzica Mariei Tănase, pe o prestigioasă scenă din Londra

Muzica Mariei Tănase, pe o prestigioasă scenă din Londra

de Maria Sârbu    |    20 Sep 2013   •   12:11
Muzica Mariei Tănase, pe o prestigioasă scenă din Londra

Cvartetul Bălănescu, care a prezentat recent la Bucureşti concertul de mare succes “Maria T”, va evolua, la 22 septembrie, la LSO St Luke’s, sala London Symphony Orchestra din centrul capitalei britanice. Acest eveniment, marchează centenarul naşterii Mariei Tănase, ocazie cu care cvartetul prezintă, într-o reinterpretare modernă, melodiile de neuitat ale artistei, “topite într-o fuziune originală de muzică contemporană şi folclor românesc”.
 
Potrivit ICR Londra, care organizează concertul, violonistul şi compozitorul Alexander Bălănescu, acompaniat de ceilalţi membri ai cvartetului, James Shenton – vioară, Katie Wilkinson – violă, Nick Holland – violoncel şi de invitatul special Steve Arguelles – tobe, va prezenta publicului britanic 15 piese de pe unul din cele mai bune albume ale sale, “Maria T”, inspirat de cele mai cunoscute melodii ale legendarei cântăreţe.

În timpul concertului vor fi proiectate imagini inedite de arhivă “ce vor recompune figura iconică a Mariei Tănase, autorul proiecţiilor fiind artistul vizual Klaus Obermaier.

Considerat unul dintre cei mai vizionari violonişti contemporani şi un compozitor prolific, Alexander Bălănescu, care s-a născut în România dar trăieşte de peste 30 de ani la Londra, a lucrat alături de trupe importante din Marea Britanie. Începând cu 1979 devine liderul grupului de muzică Michael Nyman cu care concertează în toată lumea timp de 15 ani. Înregistrează şi concertează alături de Pet Shop Boys, face apoi parte din Arditti Quartet, după care formează faimosul Bălănescu Quartet cu care merge în turnee prin Europa şi Statele Unite. A participat de asemenea la renumite festivaluri şi a scos pe piaţă mai multe albume de succes printre care “Luminitza”, “Angels and Insects”, “Lume Lume” şi “Maria T”, atingându-şi scopul de a crea o muzică mai accesibilă şi comunicativă. A colaborat cu nume celebre precum John Lurie, Kraftwerk, Michael Nyman, Andy Shepperd, Carla Bley sau Gavin Bryars, cu regizori de film renumiţi, printre care Peter Greenaway, coregrafi, regizori de teatru, sau designeri vestimentari.
În stagiunea teatrală trecută, Bălănescu s-a aflat, alături de Marius Manole, în spectacolul “Însemnările unui nebun” de Gogol, regia Felix Alexa, o producţie ArCuB. Desigur acest titlu a rămas în repertoriul acestei instituţii bucureştene şi în sezonul teatral care tocmai s-a deschis. Mai mult chiar, spectacolul este selecţionat în Festivalul Naţional de Teatru şi va fi jucat la 29 octombrie.

×
Subiecte în articol: maria tanase londra cvartetul balanescu