x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Nightwish cântă la Romexpo

Nightwish cântă la Romexpo

17 Aug 2018   •   17:44
Nightwish cântă la Romexpo

Trupa finlandeză Nightwish revine în România pentru un concert care va avea loc vineri la Romexpo. Evenimentul face parte din turneul mondial "Decades", prin care trupa sărbătoreşte 20 de ani de activitate. În deschiderea finlandezilor, vor urca pe scenă trupele Fallen Arise din Grecia şi A Tear Beyond din Italia. Potrivit organizatorilor, concertul va avea loc în fosta parcare A de la Romexpo, iar accesul se va face doar prin parcarea B începând cu ora 18,00, spectacolele urmând să înceapă de la ora 18,40. Intrarea este liberă.
 

×
Subiecte în articol: nightwish Romexpo