Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ariodante (1735) este a 33-a dintre cele 42 de opere compuse de Händel intre anii 1705 (pe cand se afl a inca la Hamburg) si 1740 cand a abandonat definitiv genul liric pentru a se concentra asupra oratoriului. De-a lungul acestor ani, a experimentat mai multe formule dramaturgice, fara sa se fi xeze la vreuna, disperat doar sa concureze companiile de opera rivale si sa evite falimentul financiar – de care pana la urma n-a scapat.
In cele doua opere ale anului 1735 a cautat sa se apropie de modelul francez, nu numai prin introducerea baletului dar si prin optiuni de ordin muzical. Recitativul secco italian, de pilda, este inlocuit in majoritatea timpului de o expresiva declamatie acompaniata iar ariile sunt in general scurte, nu mai tin in loc, minute in sir, desfasurarea actiunii muzicale. Doar in momentele culminante cate un personaj isi descarca prea-plinul sufletesc in ample arii da capo (A B A) cu o sectiune centrala contrastanta. In restul timpului, ariile sunt monotematice si relativ scurte. Rezultatul: o formula dramaturgica deosebit de densa si dinamica, perfect compatibila cu gustul publicului modern. Nici macar absurditatea subiectului nu deranjeaza, pentru ca drama pe care o traiesc personajele se exprima muzical atat de emotionant incat totul devine credibil.
La cei 50 de ani ai sai, Händel era in plina forma creatoare, cu o inspiratie melodica de zile mari. Si tot de zile mari a fost si interpretarea solistilor, care au dus de fapt "greul' intregului concert. Fiecare cu personalitatea lui, cu tipul lui de voce dar avand cu totii o serie de trasaturi comune: o buna tehnica vocala, intonatie precisa in pasajele de virtuozitate (multe si difi cile!) si, mai presus de toate, o frazare exceptional de expresiva si de nuantata. Nu a lipsit nici chiar schitarea unui joc de scena: nu numai ca se adresau unul altuia in timp ce cantau, nu numai ca mimica era exact cea adecvata, dar la un moment dat – spre deliciul spectatorilor –, tenorul (Nicholas Phan) a scos de la piept o scrisoare pe care i-a intins-o basului (Matthew Brook), care a despaturit-o si a "citit- o', potrivind-o din cand in cand la lumina pentru "a vedea' mai bine…
Trebuie spus ca dirijorul Alan Curtis nu a apelat la contratenori pentru rolurile masculine detinute candva de castrati, ci a utilizat voci feminine – dintre care se detaseaza contralta… de coloratura (daca se poate spune astfel), Varduhi Abrahanyan, interpreta personajului negativ Polinesso, o cantareata cu un timbru senzational si o agilitate tehnica surprinzatoare pentru o voce atat de masiva.
Dar "capul de afis' a fost mezzosoprana Ann Hallenberg in rolul titular, cu cateva arii de mare sufl u, cantate atat de sensibil si de virtuoz incat a cules cele mai multe aplauze "la scena deschisa'. Foarte buna Roberta Mameli (principalul rol feminin) chiar daca in acut, timbrul era putin metalic. Si Ana Quitans in Dalinda a avut o evolutie frumoasa. Tenorul Nicholas Phan (Lurcanio) a fost impecabil, dinamic si plin de nerv. In rolul Regelui, Matthew Brook (bas-bariton) a fost o prezenta scenica remarcabila, desi am fi dorit ceva mai multa consistenta in registrul grav. In ansamblu insa, toti au fost minunati, fiecare in felul lui. Dar sa nu uitam ca reusita interpretativa nu este numai meritul cantaretilor ci si al dirijorului: el este cel care impune un anumit stil, care creeaza atmosfera, care-i face pe solisti sa dea tot ce au mai bun. La pupitrul ansamblului Il complesso barocco, americanul Alan Curtis clavecinist, dirijor si muzicolog) a oferit o talmacire plina de viata a partiturii händeliene, gasind raportul just intre voci si instrumente. Trebuie spus ca, la Händel, orchestra este foarte activa, detasandu-se adesea de partida vocala, avand propria ei polifonie si propriile ei comentarii. Ea nu trebuie nici sa acopere solistii dar nici sa ramana in umbra. A. Curtis a gasit dozajul corect, facand ca intentiile compozitorului sa ajunga la ascultator in cele mai mici detalii. Poate ca nu s-a atins rafi namentul celeilalte mari formatii de muzica baroca, Les Arts fl orissants, a lui William Christie (vezi editia trecuta a Festivalului Enescu), dar interpretarea operei Ariodante a fost cuceritoare si publicul a rasplatit-o cu aplauze entuziaste "la ruperea mainilor'…
