Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Desi in 1967 a fost initiat Simpozionul International de muzicologie, manifestare permanentizata in prezent, in editia din 1970 ideea unui astfel de demers a fost abandonata. In locul acestuia, cu prilejul aniversarii a doua sute de ani de la nasterea lui Beethoven si avand in vedere afinitatile speciale ale lui Enescu pentru marele clasic, Sectorul de cercetari al Institutului de Istoria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politice si Centrul de Studii George Enescu au organizat o masa rotunda pe tema George Enescu si traditia beethoveniana. Tot datorita bicentenarului Beethoven, o prima caracteristica a acestei editii a fost prezenta masiva a creatiei titanului de la Bonn – 12 lucrari – in programele festivalului.
Printre personalitatile vietii muzicale internationale care au concertat in 1970 pe scenele bucurestene s-au aflat Paul Badura-Skoda, György Cziffra, Henryk Szeryng, Mstislav Rostropovici, Nicanor Zabaleta, Jean-Pierre Rampal – care l-a inlocuit ca solist pe Valentin Gheorghiu devenit indisponibil in ultimul moment, Virginia Zeani, Paul Klecky si André Previn.
Daca in editiile anterioare gama instrumentelor soliste era redusa la pian, vioara si violoncel, in 1970 se poate observa o mai mare diversitate. Pentru atingerea acesteia, organizatorii s-au orientat la varf, invitandu-i pe cel mai important harpist al vremii, Nicanor Zabaleta, respectiv pe legendarul flautist Jean-Pierre Rampal.
Probabil ca cel mai important ansamblu simfonic invitat a fost Orchestra Simfonica din Londra, pentru care Sala Mare a Palatului s-a dovedit, evident, neincapatoare. Pe langa aceasta au mai fost prezente Orchestra Teatrului de Opera si Balet Mariinski din Sankt Petersburg, Orchestra Bach Gewandhaus din Leipzig, precum si cateva formatii camerale, dintre care se evidentiaza cvartetul american Juilliard si Orchestra de camera Gasparo da Salò.
Incepand cu cea de-a sasea editie a Festivalului International George Enescu, din 1973, se simte deja disconfortul autoritatilor politice, carora un astfel de demers artistic li de parea a fi o cheltuiala materiala de prisos. Ca atare, festivalul din acel an a fost unul restrans, durata sa intinzandu-se pe doar o saptamana. Totusi, pentru a mentine, in mod artificial, o imagine pozitiva despre gustul pentru cultura al regimului socialist, Festivalul nu a fost stopat, ci doar drastic scurtat, pentru a se putea incadra in bugetul alocat cu precautie.
Se remarca, incepand din 1973, preocuparea organizatorilor de a invita artisti pe considerente exclusiv politice, majoritatea apartinand tarilor socialiste sau simpatizante cu doctrina propagata de guvernul comunist. De exemplu, dintre cele cinci orchestre internationale prezente in aceasta editie, trei apartineau lagarului comunist: Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii Sovietice, Ansamblul de Camera Madrigalistii din Praga si Orchestra de Camera Solistii din Sofi a. Cu toate acestea, provenienta formatiilor internationale nu a stirbit cu nimic din valoarea interpretarilor, care in unele cazuri se pare ca au fost remarcabile. Dintre solistii si dirijorii scenelor internationale prezenti in acel an ii amintim pe Leonid Kogan, care l-a inlocuit pe Sviatoslav Richter, ce urma sa cante in concertul de deschidere, Yehudi Menuhin, Philippe Entremont (a carui evolutie inegala din punct de vedere interpretativ nu a convins critica de specialitate), Ghenadi Rojdestvenski si Radmila Bakocevici.
Un moment neplanificat si emotionant, reeditand incarcatura afectiva a primelor editii, s-a petrecut in ultima seara a festivalului, cand Yehudi Menuhin a interpretat alaturi de Ion Voicu Concertul pentru doua viori si orchestra de Johann Sebastian Bach, o datorie morala pe care valorosii muzicieni se simteau obligati sa o continue.
Peste trei ani, in 1976, artistii invitati in festival au fost alesi din nou preponderent pe considerente politice. Dintre personalitatile de marca ale scenelor internationale, auditorii romani i-au putut urmari in concert pe Pierre Cochereau, Christian Ferras, Grace Bumbry, Victoria de Los Angeles si, cu doar trei ani inaintea retragerii definitive de pe scena, pe Elisabeth Schwarzkopf. Formatiile internationale prezente la Festival au fost in numar de patru: Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii Ungare din Budapesta, Madrigalistii din Belgrad, Orchestra de Camera din Moscova si Cvartetul vocal-instrumental Studio der Frühen Musik. Momentele de varf au fost oferite de oaspetii internationali: Grace Bumbry – in opera Tosca, Victoria de Los Angeles, Elisabeth Schwartzkopf dar si de membrii Orchestrei de Camera din Moscova, a carei evolutie sonora a excelat in acuratete si rigoare.
"Nu-mi amintesc sa fi cunoscut o personalitate care sa fi acumulat ca George Enescu, in timpul vietii, o asemenea bogatie de cultura. Nu numai in arta, dar si in atatea domenii de activitate spirituala. Mi-am implinit o datorie de profunda recunostinta fata de marele artist, interpretand unele din monumentalele sale opere, printre care Sonata a III-a in caracter popular romanesc, pe care am cantat-o pana acum in Europa cat si pe celelalte continente de 60 de ori. Imi amintesc, in 1959 am cantat-o in prima auditie, cu mare succes la New York". Christian Ferras – declaratie preluata de reporterii Societatii Romane de Radiodifuziune, septembrie 1976
Dintre artistii romani care au participat la cea de-a VII-a editie a Festivalului International George Enescu ii amintim pe Radu Lupu, Stefan Ruha, Ludovic Bács, Mircea Basarab, Mihai Brediceanu, Iosif Conta, Emil Simon si Cornel Trailescu. O caracteristica a acestui an a fost ponderea marita a creatiei contemporane romanesti, foarte bine reprezentata in programele Festivalului. Proportional si numarul ansamblurilor romanesti a crescut, aceasta editie aliniind pe afise un numar de 16 formatii orchestrale, camerale si corale.
La deschiderea urmatoarei editii, din 1979, muzicologul Nicolae Calinoiu spunea ca festivalul are loc pe fundalul de efervescenta creatoare generat de desfasurarea cu succes a celei de-a II-a editii a Festivalului National Cantarea Romaniei, organizate de Nicolae Ceausescu. Astfel, Festivalul George Enescu devenea mai mult o manifestare nationala, de conjunctura, in umbra Concursului Cantarea Romaniei, care astfel isi putea sarbatori laureatii la un nivel artistic cu pretentii internationale. In pofida acestui neajuns, editia a VIII-a a avut cativa oaspeti cu adevarat remarcabili. Este vorba despre Nikita Magaloff, Viktor Tretiakov, Ludwig Hölscher si Sheila Armstrong. Formatiile instrumentale internationale care au venit la Bucuresti au abordat mai ales repertoriul cameral (Deutsche Kammerakademie, Sextetul de sufl atori Gabrieli Brass Ensemble si Atelierul de Muzica Contemporana din Polonia). Inedita a fost prezenta a doua formatii coregrafice: Compania de Balet Alvin Ailey din Statele Unite ale Americii si Trupa de dansuri traditionale Miyagi Minoru din Japonia.
Fiind vorba despre o editie restransa, repertoriul cameral va ficel abordat prioritar in 1979 si, ca o consecinta fireasca, numarul formatiilor romanesti de gen a crescut considerabil. Muzica romaneasca moderna reprezinta o alta constanta a acestei editii si, chiar daca de multe ori unele lucrari sunt tributare sau aservite regimului politic, in programe au figurat si multe creatii sonore de o certa valoare, cum sunt Simfonia a III-a de Pascal Bentoiu sau Cvartetul nr. 7 de Wilhelm Berger. Despre ultimele trei editii ce au avut loc in timpul regimului comunist dar si despre "noua fata' a festivalului Enescu de dupa anii ‚90, veti avea ocazia sa cititi intr-un episod viitor. Decada anilor ’80 – Declinul Festivalului
International George Enescu
Primele semne ale drumului descendent al Festivalului International George Enescu au putut fi observate inca din editiile anilor '73, '76 si '79. Aura de odinioara se pierduse iar acest fapt apare ca o evidenta doar la simpla consultare a programelor de concert. Tendinta a devenit insa evidenta incepand cu editia din 1981, cand nedispunand de fonduri prea mari, organizatorii au initiat festivalul in pripa, eludarea acestuia nefiind posibila din cauza centenarului nasterii lui George Enescu.
Dintre personalitatile vietii internationale prezente in Festivalul din acel an ii amintim pe François Joël Thiollier si Vladimir Spivakov. O impresie deosebit de buna a lasat criticii de specialitate ansamblul Teatrului Mare Academic de Stat al Rusiei, ce a prezentat Dama de pica si Iolanta de Piotr Ilici Ceaikovski si Mozart si Salieri de Nikolai Rimski- Korsakov, alaturi de alte pagini celebre din repertoriul liric romantic rus, italian si francez.
Din randul personalitatilor romanesti participante in festival remarcam, alaturi de cunoscutii Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Radu Lupu, Ion Voicu, nume ale scenei lirice prezente in recital: Emilia Petrescu, Ionel Pantea si Florin Diaconescu.
Spre deosebire de precedentele editii, ca un fapt pozitiv, in acel an a fost organizat din nou Simpozionul International de Muzicologie, al doilea dupa cel din 1964 si al patrulea daca-l inseram dupa cele doua sesiuni de comunicari ale Centrului de Studii George Enescu din 1970 si 1973.
Daca resursele financiare deveneau din ce in ce mai insuficiente pentru a invita ansambluri internationale prestigioase, organizatorii si-au indreptat atentia catre o supapa ce putea suplini aceasta carenta: creatia contemporana romaneasca. Iata de ce, in editia cu numarul zece, din 1985, s-a inregistrat un numar fara precedent de creatii muzicale autohtone, interpretandu-se in jur de 80 de lucrari contemporane, o cifra cu adevarat impresionata, mai ales daca tinem seama ca in program au figurat 76 de compozitori romani.
Creatia enesciana a fost de asemenea abordata cu generozitate, fiind reprezentata de 25 de lucrari, cea mai mare cifra inregistrata pana atunci. Interpretari foarte apreciate ale opusurilor enesciene au realizat, printre altii Cristian Mandeal (Suita a III-a) si Ion Baciu (Simfonia a II-a). Invitatii din strainatate care au putut fi urmariti in cadrul editiei din 1985 au fost Viktor Tretiakov, Siegfried Lorenz, Rudolf Innig, Jose Miguel Moreno Aguado si Jean Périsson. In privinta formatiilor instrumentale din afara tarii, oferta nu a fost foarte bogata, limitandu-se la doar doua ansam-bluri camerale: Cvartetul Dolezal din Cehoslovacia si Cvartetul Brodsky din Marea Britanie.
Dintre personalitatile romanesti cu o evolutie interpretativa remarcabila, ii enumeram pe Valentin Gheorghiu, Mihaela Martin, Ion Voicu, Ion Baciu, Iosif Conta si Cristian Mandeal.
Editia din 1988 a atarnat de un fir de ata, Elena Ceausescu aproband bugetul pentru festival cu doar doua luni inaintea demararii acestuia. In 1988 se sarbatoreau doua importante evenimente: centenarul Ateneului Roman si 120 de ani de la infiintarea Filarmonicii George Enescu. Dintre personalitatile straine care au participat in aceasta editie, cu versiuni interpretative valoroase, ii amintim pe Georges Pludermacher si Michael Roll. Momente inedite in ansamblul manifestarilor au oferit de asemenea Alexander Rudin, aflat in dubla ipostaza de pianist si violoncelist, in doua concerte de Joseph Haydn, si dirijoarea franceza Françoise Legrande.
Noi inceputuri
Incepand cu editia din 1991 (in care s-au aniversat 110 ani de la nasterea muzicianului), prima dupa evenimentele din decembrie 1989, Festivalul International George Enescu tinde treptat, cu timiditate financiara, sa-si recapete din stralucirea inceputului.
Eforturile reunite ale institutiilor organizatoare au reusit sa aduca la Bucuresti in acel an invitati de marca ai scenelor internationale. Era un nou inceput, care in mod gradat, cu editiile urmatoare, s-a concretizat intr-o adevarata pleiada de nume sonore ale vietii muzicale internationale.
Dintre invitati ii enumeram pe Mathias Weber, Jean François Antonioli, Gerhard Oppitz, Teiko Maehashi si Michiyoshi Inoue.
Parcurgand numele ansamblurilor straine din cadrul acelei editi – Orchestra de Camera din Moscova, Percutionistii din Haga, Academy Saint Martin-in-the-Fields, Rheinisches Barocktrio, Concerto Averna din Varsovia, se poate observa o participare de mare calitate la capitolul orchestrelor de camera. Ca o prima particularitate, in cadrul editiei din 1991 au putut fi ascultate lucrari ca Missa Brevis de Joseph Haydn, Recviemul de Mozart sau Missa Brevis de Palestrina, opusuri pana in acel moment imposibil de interpretat in perioada comunista. De asemenea, era firesc pentru organizatorii primului Festival Enescu de dupa 1989 sa-i invite la Bucuresti pe interpretii care alesesera exilul, printre ei, nume binecunoscute – ca Marina Krilovici, Mihaela Martin, Liliana Ciulei, Alexandru Hrisanide, muzicieni carora le fusese interzis accesul in Romania de autoritatile comuniste.
A fost o editie in care s-au inregistrat 36 de comunicari stiintifice la Simpozionul International de Muzicologie dar si un numar foarte mic de creatii romanesti in programul festivalului.
In 1991, spectatorii Festivalului Enescu au putut urmari de asemenea opera Oedipe de George Enescu, avandu-l pe Attila Kovacs in rolul titular. Spectacolul, in versiunea regizorala a Catalinei Buzoianu, a creat destule controverse iar comparatiile cu superba montare a lui Ranzescu din 1958, pe care melomanii si muzicienii o pastrau in suflet ca pe un etalon al bunului gust, au venit cumva de la sine.
Participarea artistilor, formatiilor si orchestrelor din afara tarii in cadrul editiei din 1995 a reprezentat un prim pas al recunoasterii internationale a Festivalului International George Enescu. Fondurile financiare alocate, facilitatile de organizare si nu in ultimul rand dorinta autoritatilor de a realiza o noua imagine internationala a Romaniei anilor 90 au condus catre o editie cu numarul XIII situata la standarde deosebit de inalte.
In 1995 au fost prezentate trei opere in concert, toate apartinand perimetrului secolului XX: Pelléas si Mélisande de Claude Debussy, Porgy si Bess de George Gershwin si Pescarusul de Roman Vlad.
Dintre personalitatile reprezentative care au participat la editia a XIII-a a Festivalului ii amintim pe Lord Yehudi Menuhin, Lorin Maazel, Georges Prêtre, Zubin Mehta, Iuri Temirkanov, Alberto Lissy, Ghenadi Rojdestvenski si Jean-Pierre Rampal. Intre ansambluri: Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Simfonica din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonica din Israel, Orchestra Simfonica a Radiodifuziunii din Stuttgart sau Orchestra Radioteleviziunii din Madrid, alaturi de care au evoluat interpreti sau ansambluri instrumentale si vocale romanesti de marca.
Una dintre marile controverse ale acestei editii a reprezentat-o montarea regizorala de catre Andrei Serban a operei Oedipe de George Enescu, spectacol cu multiple conotatii politice, care a condus inevitabil catre reactii aprinse.
Printre momentele de varf ale anului 1995 figureaza recitalul sustinut de Radu Lupu, evolutia balerinei Élisabeth Platel, vedeta a Operei Mari din Paris, concertul Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, conduse de Iuri Temirkanov sau momentul solistic oferit de Jean-Phlippe Collard, pianist care l-a inlocuit in ultimul moment pe Alexis Weissenberg.
Informatiile prezente in cadrul acestui articol reprezinta o selectie dintr-un volum mai complex dedicat istoriei Festivalului International George Enescu, ce urmeaza sa apara la editura Humanitas.
