O remarcabilă sinteză eseistică

Ideea unor "Caiete', menite sa marcheze momentele cele mai reprezentative din viata seculara a unei institutii culturale romanesti, care a rescris spiritul national spre a impune arta sunetelor in constiinta universala, mi se pare excelenta, mai ales atunci cand si lacasul ei a devenit peste timp un simbol al monumentelor arhitectonice perene pentru creativitatea unui popor.

Este cazulFilarmonicii George Enescu, una din cele mai vechi formatii artistice europene, al carei sediu central esteAteneul Roman (1888) – bijuteria inconfundabila a constructiilor de arta ale Capitalei. Initiatorul si coordonatorul acestei colectii de Caiete este muzicologul Cristina Sarbu.

Sinteza eseistica Scurta istorie a Filarmonicii (1868-1944) de Elena Zottoviceanu incearca sa puncteze momentele relevante din viata acestei orchestre simfonice. Autoarea nu si-a propus sa rescrie o noua monografie a institutiei din inima Bucurestilor, ci a preferat sa caracterizeze primele trei etape din existenta formatiei: epoca de pionierat, de fundamentare artistica – identificata ca perioada Wachmann (1868-1906), epoca de educatie muzicala a unui public larg, cu aspiratii de introducere a unui ansamblu instrumental in cultura europeana – denumita perioada Dinicu (1906-1920) si epoca modernizarii fundamentale, cu dorinta de valorificare a creatiei autohtone in context universal prin exploatarea schimburilor internationale, sub glorioasa perioada Georgescu (1920-1964).

Firul rosu, conducator, al ascensiunii Filarmonicii bucurestene, de-a lungul tuturor celor trei epoci, ramane personalitatea de geniu a muzicii romanesti, George Enescu, artistul care a debutat sub aripa lui Eduard Wachmann, s-a impus sub ocrotirea prietenului Dimitrie Dinicu si a stralucit sub nimbul seniorului baghetei George Georgescu.

Analizand si comparand repertoriile orchestrei de-a lungul timpului, cantarind judicios aportul dirijorilor si solistilor straini si autohtoni, marcand clipele dureroase ale celor trei razboaie prin care a trecut formatia, Elena Zottoviceanu a extras "esentele' destinului dramatic al acestui ansamblu simfonic. Nu am inteles, de ce autoarea a ocolit tragicul refugiu al "filarmonistilor' la Iasi (1916-1918), cand George Enescu a salvat existenta institutiei printr-un gest de solidaritate umana singular. Stilul literar alert, rigoarea demersului istoric, limpezimea ideilor, concizia datelor si momentelor esentiale, la care se adauga bogatia ilustratiilor si remarcabila conditie grafica a Editurii Anima, confera sintezei Caietului Filarmonicii valoarea de document cultural exemplar, care nu trebuie sa lipseasca din patrimoniul oricarui intelectual pasionat de arta sunetelor.
Viorel Cosma