22 de evenimente în 5 localități, peste 5.000 de spectatori și 200 de artiști invitați - sunt cifrele ediția a XIX-a a proiectului Sibiu Opera Festival. Evenimentul s- a încheiat duminică ,13 septembrie 2020, în Piața Mare, cu o coproducție Filarmonica de Stat Sibiu – Teatrul de Balet Sibiu: spectacolul „Anotimpurile” de A. Vivaldi
Tonul evenimentelor a fost dat de seria de mici concerte cu arii din opere intitulată sugestiv „Take an Opera Break”. În cele patru zile alocate programului, Andreea Pîrvulescu – soprană, Antonia Beteag – soprană, Sandra Eliza Bărănescu – soprană, Andrei Dumitrescu – tenor, Cătălin Moței – bariton și Ovidiu Părjol – pian au surprins muzical publicul (ad-hoc) din Sibiu (Aeroport, Piața Mare, Spitalul de Psihiatrie, Promenada Mall etc), Săliște, Sibiel , Orlat și Bâlea Lac. De o pauză de opera au avut parte inclusiv fotbaliștii de la FC Hermannstadt, joi, 10 septembrie.
Esplanada Filarmonicii și-a continuat trăirea muzicală, începută în primăvară, cu două evenimente ieșite din sfera operei însă contopite minunat în programul festivalului: concertul de jazz „Daydream” susținut de Radu Vâlcu Quartet și recitalul de fusion Elven Bird.
Seria de evenimente programate în Piața Mare a Sibiului a debutat cu Gala Extraordinară ”Ruxandra Donose - 30”, evenimente de înaltă clasă calitativă, cu o voce și o prezență scenică de invidiat a mezzosopranei Ruxandra Donose. Tabloul principal a fost completat magistral de dirijorul Tiberiu Soare care, împreună cu prestația muzicienilor din Orchestra Filarmonicii Sibiu au cucerit publicul prezent la concert.
Seara de vineri, 11 septembrie, a constituit o premieră pentru Sibiu Opera Festival. Pentru prima dată în istoria proiectului a fost prezentată în întregime, în Piața Mare, o operă rock. ”Lucifer – a rock opera” este un proiect muzical realizat de Adrian Tăbăcaru în colaborare cu alți 22 de artiști. Producția are la bază traducerea în engleză a poemului ”Luceafărul” de Mihai Eminescu. Grafica video a fost realizată de cunoscutul artist plastic Costin Chioreanu.
Tot vineri, însă într-un alt cadru – pe șantierul de renovare al Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu, s-a desfășurat un concert vocal-simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii Sibiu condusă de dirijorul Tiberiu Soare, alături de soliștii Melinda Samson (soprană), Medve Sandor și Dumitru Torcin (trompetă).
A doua Gală de operă, programată în Piața Mare, sâmbătă 12 septembrie 2020, a prilejuit întâlnirea publicului sibian cu îndrăgita soprană Teodora Gheorghiu. Cele mai cunoscute arii din opere, interpretate alături de Orchestra Filarmonicii Sibiu condusă (de această dată) de dirijorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Adrian Morar, au creat ambientul ideal pentru o seară muzicală perfectă.
Finalul festivalului a readus în fața publicului sibian spectacolul „Anotimpurile” de A. Vivaldi, coproducți Filarmonica de Stat Sibiu și Teatrul de Balet Sibiu. Respectând toate normele sanitare în vigoare, Piața Mare s-a dovedit neîncăpătoare pentru acest spectacol. Soliștii Ștefana Zaharia (vioară), Ionuț Bugnar (vioară), Gabriella Delgado și Marco Palamone, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul sibian Laurențiu Bischin, și dansatorii Teatrului de Balet Sibiu, au dat viață – într-o seară perfectă de toamnă - celor patru anotimpuri gândite (muzical) de Antonio Vivaldi.
În cele 7 zile de festival, Sibiu Opera Festival a programat 22 de evenimente în cinci localități din județul Sibiu, la care au participat peste 5.000 de spectatori.