Poema Română de George Enescu, în premieră pe FestivalEnescu.ro de Ziua Națională a României
Festivalul Internațional George Enescu invită iubitorii muzicii la premiera lucrării Poema Română pe site-ul www.festivalenescu.ro, pentru celebrarea Zilei Naționale a României. Poema Română a fost interpretată pentru prima dată la Festivalul Enescu în ediția din 2017, la Ateneul Român, de orchestra franceză Les Siècles și Corul Regal, sub bagheta maestrului François-Xavier Roth. Înregistrarea concertului poate fi vizionată gratuit începând de luni, 30 noiembrie, până în ajunul Sărbătorilor de iarnă, accesând acest link.
Poema Română este prima piesă orchestrală compusă de George Enescu, în 1897, când abia absolvise conservatoarele din Viena și Paris. Chiar dacă avea doar 16 ani când a scris-o, lucrarea este o realizare considerabilă, întrucât Enescu avea încă de atunci o înțelegere substanțială a orchestrei. Până la acel moment, marele muzician compusese deja trei dintre cele patru Simfonii de şcoală pentru orchestră, un Concert pentru vioară, o Baladă pentru vioară și orchestră, o Uvertură tragică, precum și o Fantezie pentru pian și orchestră.
Premiera Poemei Române a avut loc la Paris, în ianuarie 1898, sub bagheta lui Edouard Collonne. Enescu însuși a dirijat prima reprezentație la București, în martie 1899. Dedicată Reginei Elisabeta a României, Poema nu a fost interpretată pe scena românească între anii 1948 și 1989 din motive politice, întrucât lucrarea se încheie cu acordurile Imnului Regal (Trăiască Regele), imnul național al României între 1884 și 1948. Ea a fost inclusă într-un concert al Filarmonicii din București abia în 1990.
Împreună cu filmul documentar World in Harmony, despre ediția din 2019 a Festivalului Enescu, înregistrarea lucrării Poema Română reprezintă contribuția Festivalului Internațional George Enescu la campania digitală lansată de Ministerului Român de Externe pentru aniversarea Zilei Naționale a României, pentru promovarea culturii României pe plan internațional, prin intermediul celor peste 150 de misiuni diplomatice și oficii consulare ale României.
Les Siècles, François-Xavier Roth, în 2017, la Festivalul Enescu. Foto: Andrei Gîndac

Ştiri din .ro
A fost ziua lui Eminescu. Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2021

Magdalena Popa Buluc în dialog cu George Banu: „Covid-ul afectează nu doar plămânii, ci și… spiritul”

Profesorul şi violoncelistul Marin Cazacu a primit ordinul „Meritul Cultural” în numele Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”

Eveniment online de excepție dedicat Zilei Culturii Naționale
România văzută de Eminescu. Despre școală, biserică, parlament, cultură, armată, fiscalitate, judecători, imigranți, americanism

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

Începe Spectacolul!

TNB, între Bilanţ de pandemie şi perspective pentru un an mai bun

Program online de filme românești pe TIFF Unlimited, de Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Române
Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”
Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Televiziunea Română

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

De Ziua Culturii Naționale - maraton de spectacole lectură, la Teatrul Național Târgu-Mureș
