Premieră Beethoven într-un concert live la Filarmonica „George Enescu”
Un program integral Beethoven va fi interpretat live, joi, 3 decembrie 2020, de la ora 19.00, de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul englez Jonathan Berman, pe scena Ateneului Român. Concertul va fi transmis pe canalele online în cadrul Anului Beethoven, pentru a celebra 250 de ani de la nașterea celebrului compozitor german. Programul este alcătuit din Trei Equali pentru patru tromboane, WoO 30, Serenada pentru flaut și orchestră, op. 25 - adaptare de Sorin Petrescu după Serenada pentru flaut, vioară și violă, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93.
„Ludwig van Beethoven, supranumit Titanu,l în literatura de specialitate, este considerat o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, fiind un întemeietor al unei noi generații de muzicieni și al unei alte atitudini față de creațiile compozitorilor. Pentru a omagia aceste ipostaze ale marelui compozitor, ne bucurăm ca la acest început de decembrie să prezentăm două lucrări interpretate în premieră la Ateneul Român”, apreciază Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”. Astfel, joi, se va interpreta live, la Ateneul Român, în primă audiție în România, Trei Equali pentru patru tromboane și, de asemenea, va fi prezentat un aranjament original, Serenada pentru flaut și orchestră, cu solistul Ion Bogdan Ștefănescu.
„Serenada de Beethoven are două versiuni realizate de compozitor, una pentru flaut, vioară, violă, op. 25 și alta pentru flaut și pian, op. 41. Varianta pentru flaut și orchestra de coarde, prezentată de Filarmonica George Enescu, aparține pianistului Sorin Petrescu și mi-a fost dedicată. Este o muzică plină de vervă, spectaculoasă, cu părți lirice splendide, alături de cele rapide de mare virtuozitate. Cred că acest aranjament va avea un succes internațional, fiind o premieră mondială”, subliniază solistul Ion Bogdan Ștefănescu.
Stagiune online
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor JONATHAN BERMAN
Solist ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU
Program
Ludwig van Beethoven - 250 de ani de la naştere
Trei Equali pentru patru tromboane, WoO 30
Serenada pentru flaut și orchestră, op. 25 - adaptare de Sorin Petrescu după Serenada pentru flaut, vioară și violă
Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93
Ion Bogdan Ştefănescu și flautul său Muramatsu
Concertul transmis live pe 3 decembrie 2020 va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).
Partener media al evenimentului este Radio România Muzical.
Concertul este transmis, joi-seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990).
Jonathan Berman este un tânăr dirijor britanic care se bucură de elogiile criticii de specialitate pentru un vast repertoriu, de la cel clasic până la cel contemporan. A primit invitaţii de a dirija de mai multe ori filarmonicile din Londra şi Rotterdam, BBC National Orchestra of Wales, RTÉ National Symphony Orchestra, Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti, Royal Academy of Music din Londra. În ianuarie 2020, Jonathan Berman a iniţiat un proiect de înregistrare a integralei simfoniilor de Franz Schmidt alături de BBC National Orchestra of Wales, ce se va desfăşura până în 2024, când se vor împlini 150 de ani de la naşterea compozitorului. Fiind un promotor al muzicii noi, a realizat numeroase prime audiţii, pentru interpretarea repertoriului contemporan colaborând frecvent cu London Sinfonietta, Ensemble Modern, Birmingham Contemporary Music Group, New European Ensemble, Crash Ensemble Dublin, Britten Pears Ensemble. În genul teatrului liric, Jonathan Berman deţine în repertoriu peste 40 de titluri de operă. Este primul britanic şi, totodată, primul dirijor care a fost distins cu Premiul „Kempinski Young Artist”, ceea ce i-a îngăduit să studieze cu Franz Welser-Möst alături de Cleveland Symphony Orchestra şi cu Michael Tilson Thomas la pupitrul New World Symphony. Jonathan Berman este un muzician cunoscut pentru abordarea sa aparte, cu programe creative, ce adesea combină forme multiple de artă.
Ion Bogdan Ştefănescu, născut în 1969, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în 1993, la clasa profesorului Virgil Frâncu. În 2002 a obţinut titlul de doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde conduce de mulți ani o clasă de flaut de succes, în calitate de profesor. De la debutul ca solist în 1983 până în prezent, a susţinut o bogată activitate concertistică, evoluând în concerte şi recitaluri în Anglia, Franţa, Spania, Cehoslovacia, Coreea de Nord, Germania, Olanda, Japonia, SUA. A participat la Festivalul internaţional „George Enescu”, ediţiile 1995, 2003 şi 2005. Deţine premiul „Cella Delavrancea” pentru merite în cultură (1991), Premiul Clubului Liones pentru cea mai bună interpretare din cadrul seminarului condus de James Galway, Italia (2003), Medalia „Meritul cultural” (2004), Premiul UCMR pentru interpretare solistică (2007).
A participat, ca interpret, în numeroase spectacole printre care Agamemnon, regia Tine Madsen (Danemarca, 2003), Şapte prinţese, regia Nullo Facchini, (Danemarca, 2004), Amanţii însângeraţi, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Naţional Bucureşti (2004), Mahan - muzică de balet, Bamberg, Germania, 2005, ilustraţie muzicală live de Violeta Dinescu pentru filmul Tabu, regia F. Murnau (din 2004 până în prezent). Este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania”, „Profil” şi este membru al Trio „Contraste”; a realizat numeroase înregistrări radio, TV, CD, DVD în România, Germania şi Elveţia. Biografia sa este inclusă în ediţia 1998 Men of Achievement şi ediţia 1998 Five Thousand Personalities of the World. A compus muzica pentru spectacole produse de SRR, precum şi Pianissimo Summer Dream pentru ansamblu de percuţie, prima audiţie având loc la Conservatorul din Lausanne. Este autorul libretelor de operă „Noapte albastră” (muzica Diana Rotaru) şi „W”, după „Directorul de teatru”, de W. A. Mozart şi a publicat volumele „Joc de oglinzi”, „Vârstele flautului” şi „Despre pietre şi păsări”. Din 1997 este prim flautist în Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, iar începând cu această stagiune Ion Bogdan Ștefănescu a devenit solist instrumentist al instituției. Ion Bogdan Ştefănescu cântă pe un flaut Muramatsu.

Ştiri din .ro
România văzută de Eminescu. Despre școală, biserică, parlament, cultură, armată, fiscalitate, judecători, imigranți, americanism

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

Începe Spectacolul!

TNB, între Bilanţ de pandemie şi perspective pentru un an mai bun

Program online de filme românești pe TIFF Unlimited, de Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Române
Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”
Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Televiziunea Română

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

De Ziua Culturii Naționale - maraton de spectacole lectură, la Teatrul Național Târgu-Mureș

Cărți care au devenit filme de succes

Eveniment la Naționalul din Iași: Sindromul Quijote - spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale, pe textul câștigător al proiectului Lecturi³

„Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)” - spectacolul-lectură în memoria lui Valentin Nicolau. Un spectacol despre speranță și așteptarea vindecării
Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română împreună cu Filarmonica „George Enescu“
