Dupa succesul inregistrat la Cetatea Enisala, unde, in weekend-ul trecut, peste 20 000 de oameni au participat la manifestarea de cea mai mare amploare din istoria judetului Tulcea, festivalul Pro Istoria continua cu o alta locatie incarcata de istorie, cetatea Rasnov. Festivalul revine la Rasnov, cetatea fiind inclusa in circuit si anul trecut, cand peste 5 000 de persoane au participat la eveniment. Sambata 4 sI duminica 5 august sunt doua zile pline de concerte, unde sunt asteptati toti pasionatii de muzica, intrarea fiind libera. Muzica va fi pe placul tuturor, pentru ca evenimentul imbina doua genuri diferite dar cu mare succes la public: hip hop si rock alternativ. Sambata, publicul de la Rasnov va dansa in ritmuri de hip hop, cand pe scena vor urca nume sonore ale genului: Spike, Bitza, Maximilian sI, in incheiere- BUG Mafia. Duminica, 5 august, va fi seara rockului, cu Black Star, Changing Skins, Grimus si Alternosfera, in fotografie.