
Evenimentul va avea loc luni, 25 mai 2026, începând cu ora 18:00, în Sala dei Giganti din Palatul Liviano al Universităţii din Padova, spaţiu cultural emblematic al centrului universitar italian, cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri.
Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, recitalul propune o incursiune artistică ce explorează conexiunile profunde dintre muzică şi arta sculpturală, într-un dialog între sunet, formă şi simbol. Programul serii reuneşte lucrări semnificative ale repertoriului clasic şi contemporan:
Gymnopédie & Gnossienne de Erik Satie
Abîme des oiseaux (Abisul păsărilor) de Olivier Messiaen
Scaramouche de Darius Milhaud
Sonata pentru clarinet şi pian de Fazıl Say
Pasărea Măiastră (Sonata pentru clarinet solo) de Tiberiu Olah
Lucrarea lui Tiberiu Olah face parte dintr-un ciclu de cinci creaţii inspirate de sculpturile lui Constantin Brâncuşi. După cum afirma compozitorul într-un interviu, piesa „reprezintă melodia, monodia ca entitate şi tinde la crearea analogiilor cu zona păsărilor măiestre”, făcând referire la universul mitic al păsării măiestre din folclorul românesc, sursă de inspiraţie pentru celebrul ciclu sculptural al lui Brâncuşi.
Prin acest recital muzical, artiştii propun o reflecţie sonoră asupra ideii de zbor, esenţializare şi transcendere a formei, valori definitorii atât pentru creaţia brâncuşiană, cât şi pentru limbajul muzical contemporan.


