x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Regii Valsului Vienez, turneu de Crăciun în România

Regii Valsului Vienez, turneu de Crăciun în România

de Alex Revenco    |    16 Dec 2011   •   21:00
Regii Valsului Vienez, turneu de Crăciun în România

Vals, polca, triumfalul mars Radetzky si, nu in ultimul rand, cele mai frumoase colinde ale lumii. Orchestra vieneza Johan Strauss Ensemble revine in Romania pentru turneul extraordinar de Craciun 'Strauss Forever'. Cei doi prim solisti ai orchestrei palatului Schonbrunn, violonistul si dirijorul Russel McGregor si soprana Romana Beutel, vor urca pe scena la fiecare dintre cele sapte spectacole programate in cadrul acestui turneu.

Seria concertelor a debutat duminica, 11 decembrie, la Timisoara, cu un spectacol plin de verva, inventivitate si veselie, care aminteste de eleganta traditie vieneza a sarbatorilor de iarna. Dupa Timisoara urmeaza concerte la Cluj (12 decembrie), Targu-Mures (14), Medias (15), Brasov (16) si Sibiu (17 decembrie). Turneul ia sfarsit luni, 19 decembrie, la ora 20:30, in sala mare a Teatrului National din Bucuresti, cu un spectacol grandios la care este invitat si baritonul austriac Michael Havlicek, faimos in Europa pentru rolurile interpretate in operetele de Johann Strauss. Star Dust si Forward Media & Advertising va invita sa incercati 'un strop de magie vieneza, ce va va bucura si incalzi sufletul in pragul sarbatorilor', asa cum promite si liderul orchestrei, Russel McGregor.

×
Subiecte în articol: muzica