Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toată viaţa a spus poveşti. A încercat să înveţe 300 de „pui de om” să devină oameni mari şi buni. Îmblânzitoarea este Anda Pittiş, un „exemplar” uman mai rar întâlnit în zilele noastre. Curată la suflet, curată la trup, bunătatea i se simte din voce. O voce care descreţeşte şi cele mai crâncene gânduri.
„Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”, spunea Micul Prinţ. Timpul a devenit foarte hrăpăreţ, fură copilăria, fără ca părinţii să prindă de veste. Vestea bună ar fi că încă mai avem poveşti şi oameni care să le spună. Anda Pittiş a acceptat provocarea de a înregistra la Casa de discuri Roton „Poveşti pentru copii ascultători” („Povestea Puiului de Elefant” şi „Povestea Primei Scrisori”, de Rudyard Kipling).
Victor Panfilov a fost şeful laboratorului unde s-a preparat preţiosul album. „Sigur, n-am avut nimic de obiectat, ba, mai mult de-atât, chiar am fost încântat de idee, din două motive - mărturiseşte Panfilov. Primul este Anda în persoană - un om cu totul deosebit, cu o personalitate blândă, dar şi fermă în acelaşi timp, trecută prin foc şi sabie, adică având ani buni de lucru cu puştimea de la grădiniţă şi o viaţă petrecută între artişti! Al doilea a fost băieţelul meu Victoraş, pe atunci în vârstă de 5 ani - un mare consumator de poveşti de tot neamul!”
Muzicalitate aparte şi expresivitate nativă
Înainte de a intra în studio, Anda a ascultat povestea „Micul Prinţ”, spusă de Florian Pittiş. A simţit nevoia de a primi căldura şi liniştea pe care vocea lui Florian n-a încetat să i le dăruiască. Însă Anda a uitat acasă „Povestea Porcului”, pe care trebuia să o nareze la microfon, conform înţelegerii pe care o avusese cu Cătălin Muraru de la Roton. N-a fost bai, căci până la urmă s-a ales exact ceea ce trebuia ales: Rudyard Kipling. „Temerar, ne-am pus pe treabă - îşi aminteşte Panfilov. Începutul înregistrărilor ne-a prins în februarie 2010 - vreme rea, monşer! Anda, cu emoţiile primei înregistrări, eu, cu emoţiile necunoscutului. Niciodată nu ştii cât de bine se împrieteneşte omul cu microfonul de studio - pe unii îi place mult, pe alţii îi rejectează din prima! Vreau să zic că Anda s-a descurcat de minune. Totul i-a ieşit din prima! Mi-a fost foarte uşor să lucrez cu Anda - ca persoană şi profesionistă! În două sesiuni am şi terminat înregistrările de voci pentru două volume de poveşti! Vocea ei are o muzicalitate aparte şi o expresivitate nativă, dar şi şlefuită prin contactul cu preşcolarii de grădiniţă!”
Măria Sa Copilul
Iniţial se dorea doar vocea Andei povestind şi muzică clasică pe fundal.
Atât naratorul, cât şi maestrul s-au gândit că ar suna destul de bizar să ascultăm „Povestea Primei Scrisori” cu triburile preistorice, descrise de Kipling, iar pe fundal să sune Vivaldi! Atunci s-a ajuns la ideea de a combina povestirile Andei cu o „teatralizare sonoră”. Imediat s-a pornit crearea „scenografiei” sonore pentru aceste poveşti.
„Având în urmă experienţa de lucru în producţia de film - am lucrat la filmul lui Coppola «Tinereţe fără ţinereţe», la care am fost editorul de efecte speciale, am contribuit la «Nunta mută» a lui Horaţiu Mălăele, dar şi ca producător muzical şi regizor de sunet pentru mulţi artişti români - Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Byron, Ducu Bertzi, Poesis -, ba am cântat şi în formaţii de rock, am încercat să aplic o abordare cu respect pentru potenţialul ascultător – Măria Sa Copilul, pe care nu-l păcăleşti cu una, cu două şi este foarte exigent”, spune Victor Panfilov. A început să ia la puricat toată biblioteca de sunete pe care le avea în dotare: ambient, urletele triburilor şi animalelor din junglele amazoniană şi africană. Iar ce nu găsea producea în studiou, pentru a crea o atmosferă cât mai veridică şi mai aproape de poveste.
Victoraş, primul fan al Andei
„Cât despre muzică, primele secvenţe erau făcute din combinaţii de sunete ale junglei, combinate cu instrumente reale, pe care le înregistrasem în studiou, iar sonoritatea e mai spre rock – zice maestrul. Acest lucru se datorează şi faptului că în aceeaşi perioadă lucram cu Virgil Ianţu la «Prevestiri din copilărie», iar şase din zece copii intervievaţi ziceau că vor să fie vedete rock şi să cânte la chitară!”
După ce a făcut schiţa primei poveşti – „Povestea Puiului de Elefant” -, a testat-o chiar pe fiul său. „I-a plăcut atât de tare vocea Andei, caldă şi melodioasă, încât la un drum cu maşina de şapte ore prin ţară am fost nevoiţi cu toţii s-o ascultăm necontenit! Nu mai spun că la o petrecere a luat microfonul nesupravegheat şi, în faţa unei audienţe amuţite, destul de numeroase, de altfel, a povestit-o cuvânt cu cuvânt! Mai apoi a început să intre în pielea personajelor, modificând povestea după bunul lui plac! Aşa s-a pricopsit Anda cu primul ei fan! Celelalte poveşti au fost savurate din plin şi, la orice plecare în afara Bucureştiului, trebuie să avem «plinul» cu poveştile Andei!”, declară tatăl Panfilov.
Recunosc, am fost şi eu copil ascultător... Am ascultat primul volum cu poveştile Andei.
Mi-a plăcut enorm şi înţeleg de ce Victoraş nu vrea să plece la drum lung dacă tata nu face „plinul” cu preţiosul album.
Atenţie, va ieşi pe piaţă şi volumul II, cu poveştile lui Ion Creangă! „Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa”, ne avertiza Antoine de Saint-Exupéry în „Citadela”. Să muncim şi pentru a asculta poveşti, pentru a avea grijă ca ele să ajungă la cei mici. Să se bucure de copilărie, atunci când sunt independenţi de timp...
