x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Shakira va fi trimisă în judecată pentru evaziune fiscală

Shakira va fi trimisă în judecată pentru evaziune fiscală

26 Mai 2022   •   20:30
Shakira va fi trimisă în judecată pentru evaziune fiscală

Shakira a pierdut, joi, apelul în urma căruia putea să evite procesul în care este acuzată de evaziune fiscală

Un tribunal spaniol a respins apelul cântăreței columbiene Shakira și a ratificat o decizie anterioară, care a considerat că există „suficiente dovezi" pentru a o trimite în judecată pentru o presupusă fraudă fiscală, se arată într-un document judiciar publicat joi citat de Reuters.

Procurorii susțin că Shakira nu a plătit impozite de până la 14,5 milioane de euro (15,54 milioane de dolari) pentru veniturile obținute între 2012 și 2014.

Aceștia susțin că Shakira locuia în regiunea Catalonia, din nordul Spaniei, în acei ani, deși reprezentanții vedetei pop columbiene au declarat că s-a mutat în Spania abia în 2015, unde și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale de atunci.

Noua decizie este o ratificare a unei hotărâri judecătorești anterioare, emisă în iulie 2021.

Instanța trebuie încă să o trimită oficial în judecată și să stabilească o dată.

Echipa ei juridică a declarat joi, în declarația de presă, că va continua să își apere cazul cu argumente juridice solide.

„Comportamentul Shakirei în materie fiscală a fost întotdeauna impecabil în toate țările în care a trebuit să plătească impozite și a urmat recomandările celor mai buni specialiști și consilieri", se arată în declarație.

Cântăreața, în vârstă de 45 de ani, locuiește cu fundașul clubului de fotbal FC Barcelona Gerard Pique și au doi copii. Ei sunt împreună din 2011.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: shakira