x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica ”Soarele Muzicii”, omagiat prin Festivalul Mozartissimo, la Casa Artelor Dinu Lipatti

”Soarele Muzicii”, omagiat prin Festivalul Mozartissimo, la Casa Artelor Dinu Lipatti

19 Iul 2022   •   16:00
”Soarele Muzicii”, omagiat prin Festivalul Mozartissimo, la Casa Artelor Dinu Lipatti

Casa Artelor Dinu Lipatti organizează cea de-a VI-a Ediție a Festivalului Mozartissimo - vineri, sâmbătă și duminică, 22-24 iulie 2022, în Salonul de Muzică și în Curtea Casei Lipatti în intervalul orar 19:00 - 22:00.

Festivalul Mozartissimo dedicat genialului Wolfgang Amadeus Mozart este singurul din România care se desfășoară concomitent cu Salzburger Festspiele, cel mai mare Festival de muzică clasică din lume, care anul acesta împlinește 101 de ani și care omagiază uluitoarea personalitate artistică a  marelui compozitor  austriac  Wolfgang Amadeus Mozart. Ca în fiecare an, și Casa Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, se aliază acestui mare și important eveniment cultural internațional, sărbătorindu-l pe genialul compozitor prin Festivalul „Mozartissimo” organizat la Casa Artelor Dinu Lipatti.

Iubitorii muzicii clasice universale care nu pot ajunge la Festivalul de la Salzburg, sunt invitați în acest weeekend la Casa Artelor Dinu Lipatti, pentru a se bucura și a sărbători timp de trei seri, geniul celui supranumit „Soarele Muzicii”. Pe parcursul celor trei zile de Festival publicul va avea ocazia să vadă Expozițiile în aer liber „Viața și creația lui Wolfgang Amadeus Mozart”, „Viața și creația lui Dinu Lipatti” și Expoziția permanentă din Saloanele Casei Lipatti „Dinu Lipatti, familia și prietenii” și să se bucure de Audiții cu Înregistrări celebre, din creația lui W.A. Mozart, în interpretarea marelui pianist Dinu Lipatti.

De asemenea, publicul va putea achiziționa Producțiile culturale ale Casei Lipatti printre care se numără: „Scrisorile” lui Mozart, Ediția Hachette 1888, cea mai completă, cu peste 300 de scrisori traduse în limba română, Revistele Casei Lipatti „Prima Iubire, Muzica”, Volumul biografic „Strada Povernei 23" de Valentin Lipatti, fratele lui Dinu Lipatti, precum și ultimele două apariții ale Colecției:  Partitura „Din compozițiile micului Dinu Lipatti” și Albumul CD cu „Integrala pieselor pentru pian solo” de Dinu Lipatti în interpretarea lui Viniciu Moroianu, înregistrat chiar pe scena Casei Lipatti în Premieră mondială, apărute în Colecția „Esențial” a Casei Artelor, creată și coordonată de Alice Barb.

Vineri, 22 iulie, de la orele 19:00, prima zi a Festivalului va debuta cu Recitalul Extraordinar de Arii, Duete și Terțete din Opere Celebre de Mozart, și va fi susținut de invitații noștri, artiștii lirici ai Teatrului Muzical Ambasadorii: soprana Andreea Bucur, mezzosoprana Camelia Cuzub, baritonul Silviu Mihăilă, bas-baritonul Sergiu Neamțu, tenorul Octavian Ene, acompaniați de pianistul Andrei Racu.

În program au fost incluse fragmente celebre din Operele lui Mozart: „Don Giovanni”, „Nunta lui Figaro”, „Cosi fan Tutte”, „Răpirea din Serai” și „La Clemenza di Titu”. Începând cu orele 20:30, în Curtea Casei Lipatti, va fi proiectată Prima parte a filmului documentar „Geniul lui Mozart”, o producție BBC realizată de dirijorul și profesorul Charles Hazelwood în anul 2004, care prezintă într-un mod inedit viața și opera compozitorului de la Salzburg.

Sâmbătă, 23 iulie, de la orele 19:00, vă invităm la Recitalul Extraordinar Cameral din Creația Mozartiană, susținut de cunoscuta pianistă Verona Maier, violonistul Radu Chișu, clarinetista Ioana Tomescu și violistul Theodor Andreescu. Publicul prezent la eveniment se va bucura să audieze Sonata KV 301, în sol major, pentru pian și vioară, Sonata KV 304, în mi minor, pentru pian și vioară și Trio KV 498, în mi bemol major, „Kegelstatt-Trio”, pentru pian, clarinet și violă. Seara va continua, în Curtea Casei Artelor Dinu Lipatti, cu proiecția Părții a doua a Filmului documentar „Geniul lui Mozart” despre viața marelui compozitor austriac.

 

Duminică, 24 iulie, de la orele 19:00, vă așteptăm la ultima zi a Festivalului la Recitalul Extraordinar de pian din Creația Mozartiană, susținut de renumitul pianist Horia Mihail. În program: 12 variațiuni pe tema „Ah, vous dirai-je, maman”, K. 265, Sonata în si bemol major, K. 570, Fantezia și sonata în do minor, K. 475/457.  Seara se va încheia cu Partea a treia a filmului documentar despre viața marelui compozitor austriac intitulat „Geniul lui Mozart”, o producție BBC.

  

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea.

×
Subiecte în articol: Festivalul Mozartissimo