x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Stagiunea Filarmonicii continuă, în regim live, fără spectatori. Mahler, Haydn, Beethoven, în programul de pe 15 octombrie

Stagiunea Filarmonicii continuă, în regim live, fără spectatori. Mahler, Haydn, Beethoven, în programul de pe 15 octombrie

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Oct 2020   •   17:23
Stagiunea Filarmonicii continuă, în regim live, fără spectatori.  Mahler, Haydn, Beethoven, în programul de pe 15 octombrie

Stagiunea Filarmonicii „George Enescu“ continuă, în regim live, cu concerte transmise în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției.  Joi, 15 octombrie 2020, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Theo Wolters, îl are invitat pe solistul Viniciu Moroianu. În program, Adagietto din Simfonia nr. 5, în do diez minor de Gustav Mahler, Simfonia nr. 104, în re major, Hob.I:104 de Joseph Haydn.

În cadrul sărbătoririi anului Beethoven, la 250 de ani de nașterea compozitorului, în ultima parte a concertului fără pauză, va fi interpretată Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, op. 80 de Ludwig van Beethoven. Corul Filarmonicii „George Enescu“, condus de Iosif Ion Prunner,  revine, cu această ocazie, alături de orchestra simfonică, în stagiunea online, după șase luni de tăcere. Numită de obicei Fantezia Corală, lucrarea a fost interpretată, în premieră, pe 22 decembrie 1808. Interpreții erau alcătuiți din soliști vocali, cor, orchestră, cu Beethoven însuși în calitate de solist la pian. Textul fanteziei îi aparține poetului Christoph Kuffner și prezintă un mesaj de pace şi bucurie sub semnul muzicii şi al poeziei. Lucrarea este un fel de precursor al Simfoniei a IX-a. „Într-o scrisoare către editorii Breitkopf şi Härtel, din august 1810, Beethoven sublinia tocmai această idee a înfrăţirii prin vers şi sunet. Rolul pianului este important: el ne introduce în atmosfera întregului printr-o expunere iniţială amplă şi tot el este vestitorul temei principale, preluate de către cor“, apreciază muzicologul Vladimir Popescu-Deveselu.

 

Stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

Joi, 15 octombrie 2020, ora 19.00

Dirijor
THEO WOLTERS

Solist
VINICIU MOROIANU

Program

Gustav Mahler
Adagietto din Simfonia nr. 5, în do diez minor

Joseph Haydn

Simfonia nr. 104, în re major, Hob.I:104

Ludwig van Beethoven
Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, op. 80

Dirijorul corului
IOSIF ION PRUNNER

THEO WOLTERS

Dirijorul olandez Theo Wolters s-a născut la Melick, în 1955, într-o familie cu tradiţie muzicală. A început studiul trompetei sub îndrumarea tatălui său. A urmat apoi studiile la Conservatorul din  Maastricht la clasa de trompetă a renumitului Wim Groot, solist la Concertgebouw Orchestra. A studiat şi dirijatul de orchestră cu Piet Stalmeier şi Roberto Benzi.

Înainte de absolvirea Conservatorului, a fost solist trompetist la Overrijels Philharmonisch Enschede (Olanda), iar între 1975 şi 1979 în orchestra Filamonicii din Essen (Germania). În perioada 1979 - 2008, Theo Wolters a fost membru al Royal Concertgebouw Orchestra. În această orchestră a cântat şi a realizat înregistrări sub bagheta unor dirijori precum Leonard Bernstein, Bernhard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Mariss Jansons, Nikolaus Harnoncourt.  Din 1998, şi-a desfăşurat cariera de dirijor colaborând cu State Philharmonic Orchestra Košice din Slovacia, Tblisi Symphony Orchestra, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Bucheon Philharmonic Orchestra Seoul, Korean Symphony Orchestra, Wonju Philharmonic Orchestra, Neue Philharmonie Westfalen, Nürnberger Symphoniker, Limburg Symphony Orchestra, Netherlands Promenade Orchestra, Residentie Orchestra (The Hague Philharmonic), Concertgebouw Chamber Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra. De asemenea, a dirijat în Italia şi Austria renumite formaţii de alămuri, printre care Brass of the Royal Concertgebouw Orchestra.

Dirijând un repertoriu bogat şi divers, Theo Wolters a fost dirijorul asistent al maestrului Mariss Jansons la Royal Concertgebouw Orchestra şi în 2008 a condus prestigioasa orchestră într-un concert cu Simfonia Turangalîla de Messiaen, concert ce a întrunit unanima apreciere a publicului şi a criticii de specialitate. Numeroase concerte ale sale au fost difuzate la posturi de radio şi televiziune, mai ales în România şi  Coreea de Sud.  Din 2010 este dirijor principal la Filarmonica din Sibiu iar în prezent este şi dirijor invitat la Filarmonica din Cluj.

VINICIU MOROIANU

 

S-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. Viniciu Moroianu a absolvit Liceul de muzică „George Enescu” la clasa prof. Marta Paladi, iar în 1985, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu prof. Gabriel Amiraş. De asemenea, a studiat pe parcursul mai multor ani cu maeştrii Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premiul I la competiţii naţionale în 1973, 1977 şi 1978, este laureat al concursurilor internaţionale de la Paris („Guilde française des artistes solistes”, 1979) şi Bucureşti („George Enescu”, 1991). De asemenea, a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali în anul 1981 pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu şi cu Premiul Fundaţiei „Dinu Lipatti” pentru restituirea şi prezentarea în concert, în 1992, a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. A susţinut primul său recital la vârsta de 10 ani, iar patru ani mai târziu a debutat ca solist cu orchestra. Activitatea sa artistică include peste 900 de apariţii scenice, în recitaluri, concerte camerale şi ca solist cu orchestra. Are un repertoriu vast, incluzând prime audiţii şi lucrări ample mai rar abordate. Ca partener de lied a colaborat cu solişti vocali precum Eduard Tumagian, Leontina Văduva, George Emil Crăsnaru şi Georgeta Stoleriu. Ca student, a debutat cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în 1983 şi a susţinut primul recital la Ateneul Român în 1985. A participat la festivalurile internaţionale „George Enescu” (opt ediţii), „Dinu Lipatti” (trei ediţii), precum şi în Slovacia (1990), Austria (1991), Costa Rica (1993), Republica Moldova (2013), Franţa (2017). A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franţa, Italia, Germania, Moldova, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Elveţia. A concertat cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară, precum şi cu orchestre din Marea Britanie, Elveţia, Austria, Bulgaria şi Republica Moldova. A însoţit Filarmonica „George Enescu” ca solist în turneul de la Chişinău din noiembrie 1996. Printre transmisiile concertelor sale în direct se numără cele de la Radio Bartok Budapesta (1995) şi prin UER (1995, 2007, 2013). A realizat înregistrări la Radio şi Televiziune precum şi la Electrecord (Sonatele pentru pian şi violoncel de Brahms, cu Attila Szekely, 1982, Sonata a III-a pentru pian de Enescu, 1988, „Enescu - Piese pentru pian şi Lucrări camerale”, 2011). În 1998 i-a apărut un CD cu o înregistrare din concert la „Agora” - Grecia. În 2003 a realizat ediţia critică a cadenţelor compuse de Dinu Lipatti (Ed. Muzicală, 2003). Din 2003 este solist invitat permanent la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, alături de care realizează integrala lucrărilor concertante pentru pian de Beethoven. Viniciu Moroianu este membru fondator al Societăţii Române Mozart (1991). În 2005 a obţinut titlul de doctor în muzică cu teza Două secole de gândire componistică reflectate în creaţia pentru pian solo a lui Dinu Lipatti. În prezent este profesor universitar la Catedra de pian principal a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În perioada 2007 - 2016 a fost invitat la „Academia Sighişoara”. Din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România, al cărei vicepreşedinte devine în 2017. „În generaţia lui, este poate chiar primul. Îi întrevăd un viitor strălucit în arta pianistică.” - Valentin Gheorghiu, Radio România, 1998.

×