Stevie Wonder, Jennifer Hudson şi Faith Hill vor cânta la înmormântarea Arethei Franklin din Detroit saptamâna viitoare, a declarat joi publicistul vedetei, citat de Reuters.
Acestora li se vor alătura cântăreţii de R & B Chaka Khan, Ron Isley, Fantasia şi Yolanda Adams la funeraliile celei supranumite "regina muzicii soul", a precizat publicista Gwendolyn Quinn într-o declaraţie.
Franklin (76 de ani) a murit săptămâna trecută de cancer pancreatic la casa sa din Detroit.
Înmormântarea sa va avea loc pe 31 august la Greater Grace Temple, din Detroit, cu o capacitate de 4.000 de locuri, unde în 2005 au avut şi funeraliile activistei peentru drepturile omului, Rosa Parks.
La funeralii nu vor participa decât familia, prietenii, demnitari şi oaspeţi speciali.
Publicul îi poate aduce un omagiu Arethei Franklin în cele trei zile în care sicriul acesteia va fi expus la Muzeul de Istorie Afro-Americană din Detroit şi la Biserica Baptistă Noul Bethel, unde Franklin a cântat în corul gospel în adolescenţă.
Câştigătoare a 18 premii Grammy, Aretha Franklin s-a născut în Memphis, Tennessee, dar a crescut în Detroit şi a păstrat legături puternice cu acest oraş.
Tatăl ei, reverendul C.L. Franklin, a activat la Biserica Baptistă Noul Bethel timp de 30 de ani, astfel că Aretha şi-a putut perfecţiona calităţile vocale în corul bisericii.
Cel doilea fiu al lui Franklin, Edward Franklin, va cânta, de asemenea, la funeralii, alături de Orchestra Aretha Franklin şi de Corul Aretha Franklin, a precizat Quinn.AGERPRES