La Ateneul Român are loc un concert sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Ceaicovski, Saint Saens şi alte surprize sunt pregătite la evenimentul desfăşurat sub înaltul patronaj al Principelui Radu.
Camerata Regală a luat naştere la iniţiativa unui grup de studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din dorinţa de a crea o orchestră profesionistă care să contribuie la promovarea şi dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.
Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a onorat propunerea membrilor fondatori ai Cameratei Regale de a-şi oferi Înaltul Patronaj. Fiind o orchestră camerală de tineret, Camerata Regală este formată din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, majoritatea dintre ei fiind studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
„Orchestra fără dirijor (cum a fost supranumită) a interpretat cu nerv, acurateţe, sensibilitate, muzicalitate şi multă dăruire”; „sincronizarea şi acurateţea intonaţiei au impresionat publicul”; „este o formaţie camerală inedită, care aduce în conştiinţa sufletească a melomanilor un suflu proaspăt, prin tălmăcirea cu har a luminozităţii şi profunzimii muzicii”; „se remarcă deja printr-un nivel artistic deosebit” – iată câteva dintre aprecierile aduse Cameratei Regale care, deşi este înfiinţată de foarte puţin timp, a reuşit să se facă remarcată în peisajul muzical românesc.