Grupul rock american Foo Fighters a lansat luni un mini-album gratuit, în memoria victimelor atentatelor de la Paris care au îndoliat capitala Franţei în urmă cu zece zile, sperând să aducă "puţină lumină" prin muzica lor.
Grupul, format după moartea lui Kurt Cobain şi dizolvarea formaţiei Nirvana, propune albumul "Saint Cecilia", o serie de piese cu descărcare gratuită, transmite AFP.
Citeste si Trupa Foo Fighters și-a anulat concertul din Franţa, după atentatele de la Paris
Solistul lui Foo FIghters, Dave Grohl, a spus că acest mini-album (care conţine prea multe piese pentru a fi considerat single, dar nu destule pentru a alcătui un album) era prevăzut iniţial ca "o celebrare a vieţii şi a muzicii" ce urma să marcheze sfârşitul turneului formaţiei. "Acum există o mică speranţă că, poate în cel mai minuscul fel, cântecele pot aduce puţină lumină în această lume uneori atât de întunecată", a scris fondatorul grupului într-o scrisoare.
Trebuie "să ne amintim şi că muzica este viaţă şi că speranţa şi vindecarea merg alături cu cântecul", apreciază fostul baterist al grupului Nirvana.
Dave Grohl face un apel la fanii Foo Fighters să facă donaţii pentru victimele atentatelor din 13 noiembrie, revendicate de grupul Stat Islamic, soldate cu 130 de morţi şi 300 de răniţi.
Foo Fighters ar fi trebuit să cânte săptămâna trecută la Paris într-unul din ultimele concerte din cadrul turneului lor mondial. Grupul a renunţat însă după seria de atacuri din care cel mai sângeros a avut loc în sala Bataclan, unde susţinea un concert un alt grup rock american, Eagle of Death Metal, cu care Dave Grohl a colaborat în trecut.
Sursa: Agerpres