Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Filarmonica “George Enescu” aduce în atenţie în aceste zile numele unui mare muzician: violonistul Ştefan Gheorghiu. În memoria lui, Orchestra simfonică a Filarmonicii, dirijată de Horia Andreescu, va susţine joi şi vineri un concert simfonic. Solistă e Mihaela Martin. În program sunt incluse lucrările “Gulag” de Csiky Boldizsar, Concertul nr. 1, în re major, pentru vioară şi orchestră, op. 19 de Serghei Prokofiev şi “Aşa grăit-a Zarathustra” de Richard Strauss. În pauza concertului din 27 martie, în foaierul Ateneului Român, va fi dezvelit un bust al lui Ştefan Gheorghiu, autor fiind sculptorul Aurelian Cafengiu.
A venit pe lume în luna martie, pe data de 23 (1926), şi a părăsit-o tot în martie, la 17 (2010). Am găsit de cuviinţă să inserăm aici, cu acest prilej, rânduri scrise de un specialist în domeniu, Petre Codreanu, completându-se foarte bine cu evenimentul “In Memoriam: Ştefan Gheorghiu” de la Ateneu.
“Ne fascinează întotdeauna biografia marilor oameni: cum de şi-au căpătat aura, care le-a fost calea perfectei împliniri? Reflecţia, studiul ne pot da răspunsul: înzestrarea naturală cuplată cu munca aplicată, dublate de voinţă şi abnegaţie. De regulă, recunoaşterea deplină vine post mortem, căci, ca un făcut, asta e în firea noastră; din fericire, funcţionează şi reciproca. Avem un exemplu elocvent: Ştefan Gheorghiu, violonistul şi profesorul. Violonistul şi-a edificat cariera prin studiu şi construcţie culturală (ştim, nu doar acum, că numai talentul nu e suficient); profesorul a împărtăşit cu generozitate numeroşilor discipoli tezaurul de învăţătură acumulat în decenii de muncă. Astfel şi-a căpătat indreptăţita şi binecunoscuta recunoaştere internaţională (...).
A avut o viaţă lungă, împlinită, dăruită muzicii. Spun muzicii şi nu doar viorii, instrumentul prin care s-a impus. Instrumentul e doar mijlocul; scopul este mai înalt. Cu instrumentul începi; prin el te desăvârşeşti, ajungând la esenţa artei pe care o slujeşti (cum bine şi adânc au zis-o atâţia).
A început să cânte la o vârstă fragedă, ca şi la fel de ilustrul său frate, pianistul şi compozitorul Valentin Gheorghiu.
Ascultat de Enescu, sprijinit de Malaxa, a luat drumul Parisului, studiind acolo cu Maurice Hewitt (1937 – 39). Mai târziu, în ţară, a fost îndrumat de Garabet Avakian (1950 – 53). Şi-a făcut debutul solistic la 17 ani, sub bagheta lui Mihail Jora. În 1946 a devenit solist al Filarmonicii noastre. S-a perfecţionat la Moscova cu David Oistrah (1959 – 61). La primul Concurs şi Festival Internaţional “George Enescu” (1958) a obţinut, împreună cu Valentin (Gheorghiu – n.r.), Premiul I pentru interpretarea Sonatei nr. 3, “în caracter popular românesc”. A fost un exemplar interpret al muzicii enesciene. Al muzicii româneşti. Al muzicii în general. În mii de concerte şi recitaluri. A cântat pe vioara Paul Kaul care a aparţinut maestrului său spiritual, George Enescu. Ca solist sau în formaţii camerale (Trio Bucureşti, împreună cu Valentin Gheorghiu şi violoncelistul Radu Aldulescu, a făcut epocă). A promovat entuziast, competent şi consecvent creaţia românească, de cameră şi concertantă. A realizat numeroase înregistrări discografice, îndeosebi din creaţia enesciană (dar şi a lui Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu). Cariera internaţională l-a purtat pe mapamond, mai peste tot în Europa, în America de Nord, în Asia.
Cu renume şi prestigiu consolidat, Ştefan Gheorghiu a fost cooptat în juriile unora dintre cele mai faimoase şi severe competiţii internaţionale de vioară – Ceaikovski, Wieniawski, Paganini, Regina Elisabeta, Tibor Varga, Kreisler, Bach, Szigeti, Enescu etc. Vocaţia didactică de excepţie (din 1960 a fost şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti) se ilustrează prin discipoli de prim rang, toţi fiind aplaudaţi în competiţii care le-au adus premii şi în viaţa muzicală din Europa şi de dincolo de Atlantic (pe Wikipedia am numărat 30, numai nume unul şi unul). Mulţi dintre ei au venit în ţară să-l conducă pe ultimul drum, ca pe un tată spiritual cum le-a şi fost).
Prin întreaga lui existenţă, prin exemplara prezenţă în arta interpretării şi în cea a pedagogiei instrumentale, Ştefan Gheorghiu şi-a asigurat un loc temeinic nu numai în cartea de aur a Filarmonicii, ci şi în Panteonul culturii româneşti”.
