x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Un cunoscut cântăreț american ar putea să nu fie primit în Australia. Premier: Nu contează cine eşti, aşa sunt regulile

Un cunoscut cântăreț american ar putea să nu fie primit în Australia. Premier: Nu contează cine eşti, aşa sunt regulile

30 Ian 2022   •   19:50
Un cunoscut cântăreț american ar putea să nu fie primit în Australia. Premier: Nu contează cine eşti, aşa sunt regulile
Sursa foto: Australia/wikipedia

Cântărețul american de hip-hop Kanye West trebuie să fie complet vaccinat dacă vrea să cânte în Australia, a declarat prim-ministrul Scott Morrison.

Declarația premierului vine după ce mai multe voci din industria muzicală spun că artistul hip-hop şi-ar planifica un turneu în Australia în luna martie.

Avertismentul vine la doar două săptămâni după ce speranţele superstarului tenisului Novak Djokovic pentru un titlu de Grand Slam au fost spulberate, atunci când o instanţă a confirmat decizia guvernului de a-i anula viza din cauza regulilor COVID-19 şi a statutului său de nevaccinat.

„Regulile spun că trebuie să fii complet vaccinat. Se aplică tuturor. Nu contează cine eşti, aşa sunt regulile. Le urmezi, poţi veni. Nu le respecţi, nu poţi”, a spus Morrison, citat de Reuters.

Reprezentanţii lui West nu au comentat încă declaraţiile.

Starea de vaccinare a artistului este, deocamdată, necunoscută. Într-un interviu din 2021, el a spus că a primit o doză de vaccin, dar, într-un alt interviu din 2020 pentru revista de afaceri Forbes, el a numit vaccinarea „semnul fiarei”.

Australi s-a luptat în ultima lună cu un val exploziv de infecţii provocate de răspândirea rapidă a Omicron, cu aproximativ 2 milioane de cazuri înregistrate.

Sâmbătă, 97 de persoane au murit, după recordul pandemiei de vineri de 98 de decese. Oficialii din domeniul sănătăţii din mai multe state au spus, totuşi, că internările în spitale au arătat semne de scădere.

×
Subiecte în articol: Kanye West australia