Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peste 80 de reprezentanţi ai presei de limbă română din Europa, Statele Unite ale Americii, Australia şi, bineînţeles, din România au participat la simpozionul “Hai Acasă!”, organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, din cadrul Guvernului României.
Aflat la cea de-a XIII-a ediţie, simpozionul românilor de pretutindeni a avut ca temă, în acest an, “limba română e patria mea”. Parlamentul României a legiferat sărbătorirea Limbii Române pe 31 august, pentru a se sincroniza cu fraţii noştri de peste Prut. Mai bine mai târziu decât niciodată! Sunt de admirat românii din Republica Moldova care au celebrat Ziua Limbii Române, nu limba moldovenească, încă din 31 august 1989.
“Nu spun că alte limbi, alte vorbiri, nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă(...). Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine viaţa se trăieşte”, ne-a lăsat scris Nichita Stănescu.
“Fiecare român e important!”
Zvetlana Preoteasa, directorul general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, a declarat că limba română este şi patria românului care face oale la Horezu, şi a cântăreţului de muzică populară din Canada, şi a profesoarei de limbă română care a fost obligată să plece în Italia să spele geamuri. Aşa cum spunea, de altfel, şi Stejărel Olaru (secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindineni): fiecare român este important!
Cristina Liberis (consilier al ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni) a suţinut că “rolul jurnalistului din diaspora este mult mai important decât cel al jurnalistului care activează într-o instituţie de presă din România, pentru că trebuie să menţină viu şi spiritul limbii române”. Indiferent de locul unde trăim, trebuie să ne servim patria. Vorbim cea mai frumoasă limbă şi nimeni nu ne poate despărţi, decât trădarea ei. Este nevoie de unitatea românilor, de unitatea limbii.
Academicianul Răzvan Theodorescu a făcut, în cadrul simpozionului de la Mangalia, o incursiune în evoluţia limbii române ca element specific şi definitoriu al identităţii naţionale. De asemnea, el a definit limba română ca fiind un “dar apostolic”.
“Mă bucur că peste hotare sunt din ce în ce mai mulţi români care-şi folosesc limba maternă în tot mai multe împrejurări. Şi, ceea ce e de remarcat, se păstrează o limbă mai corectă şi mai curată decât cea vorbită astăzi în România. Aceasta şi ca o posibilă formă de apărare împotriva inevitabilei integrări în cultura ţărilor de adopţie, limba română rămânând doar în patrimoniul familial pentru cei din diasporă” – a conchis distinsul academician.
Lira tracă
Jurnalistul Mihai Eminescu atrăgea atenţia asupra batjocoririi limbii române, încă din secolul al XIX-lea: “Şi limba strămoşească e o muzică şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut poporul şi una limba. De fiecare cuvânt vechi se ţine un şir întreg de zicale, care înlocuiesc cu prisosinţă, ba întrec adesea mulţimea cuvintelor şi frazelor nouă, primite în limbă, fără de nici o rânduială”.
În cadrul simpozionului, scriitorul şi jurnalistul Miron Manega (membru UZPR) a lansat provocarea recursului la valorile identitare. L-a adus în faţa invitaţilor pe rapsodul-cobzar Ion Creţeanu din Voineasa. Acesta a interpretat “Cântecul lui Mihai Viteazu” şi o superbă doină de cătănie, intitulată “Oltenaş du peste Olt”. Miron Manega a atras atenţia că instrumentul la care a cântat Ion Creţeanu era numit de romani, în secolul I î.Ch., Lira Tracă (Tracae Cythara). “Este posibil – a mai spus Manega – ca acesta să fie instrumentul la care a cântat Orfeu. Vechimea instrumentului este compatibilă cu vremea imemorială, în care se presupune că ar fi trăit Orfeu. Iar acest instrument a supravieţuit doar în România”. A fost un moment de puternică emoţie spirituală aplaudat îndelung de românii de pretutindeni.
Cristina Liberis i-a invitat pe Miron Manega şi pe Ion Creţeanu să facă parte din proiectul “Cunoaşterea României prin cultura naţională”. Jurnalistul a prezentat participanţilor un film din 1914, realizat de Octav Minar, un cercetător controversat al vieţii lui Mihai Eminescu. Pelicula “Eminescu, Veronica, Creangă” - considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur - a fost descoperită, în urmă cu câţiva ani, la Arhiva Naţională de Filme, de pasionaţii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Documentarul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti (primele încercări de docudrama), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmări făcute în Italia şi Egipt.
“Un evreu român”
Doru Dinu Glăvan (preşedintele UZPR) a vorbit despre misiunea UZPR în relaţia cu jurnaliştii români de acasă şi de pretutindeni, despre necesitatea derulării unor parteneriate şi proiecte europene şi guvernamentale, menite să pună în valoare potenţialul cultural, turistic şi de afaceri românesc, în publicaţiile de limba română apărute în întreaga lume.
Iurie Levcic din Ucraina a vrut să demonstreze ziariştilor că “Cernăuţi are istorie românească, noi suntem încă acolo, suntem vii şi ne respectăm limba şi valorile româneşti”. A prezentat şi un film despre Traian Popovici, primar al oraşului Cernăuţi în timpul războiului, care a salvat 25.000 de suflete trimise de nazişti în lagărele de exterminare.
Acum trei ani, Dustin Hoffman a hotărât să ecranizeze personajul într-un film pe care vrea să-l producă. Până de curând, biografiile actorului american indicau că este de origine rusă, referindu-se la tatăl său. Dustin Hoffman a dezlegat, în schimb, enigma, declarând: “Sunt un evreu român”. Părinţii săi au părăsit ţara înaintea începerii Holocaustului, pentru a se instala în California. Mama sa avea un prenume românesc, Liliana. Dacă şi Dustin Hoffman susţine, cu mândrie, că este “un evreu român”, de ce nu am susţine şi noi , cu mândrie, că suntem români?
