Noaptea în care ne-am luat adio de la anul 2010 şi l-am salutat cu veselie pe 2011 va tot fi pomenită, vreme îndelungată. Şi asta datorită televiziunii publice – organizatorul selecţiei naţionale pentru Eurovision. Am avut parte de Revelion cu Eurovision, un program “special” live de cinci ore prezentat de Paula şi Ovi, ajutaţi din camera verde de Gianina Corondan. A fost o transmisie-maraton cum nu s-a mai văzut şi nici nu ne mai dorim să vedem. Peste 700 de persoane s-au implicat în realizarea unui program ce s-a dorit de neuitat.
Într-adevăr, de ne...uitat a fost! Mult umor, pe care dacă aş fi vrut să-l vând, nu ştiu dacă aş fi luat trei pungi de seminţe, concursuri interactive până la plictiseală, recitaluri oferite de artişti români care s-au auzit execrabil etc. În schimb, Johnny Logan şi-a meritat toţi banii. Nu degeaba i se spune “Domnul Eurovision”. Jos pălăria! Organizatorul s-a lăudat, prin vocea Marinei Almăşan, coordonatorul de proiect, că evenimentul va avea, cităm, “cel mai spectaculos decor de până acum, la care lucrează scenograful Geta Nistor, cu sprijinul Grupului Erbaşu”. Decorul a fost la fel de spectaculos precum hainele împăratului din celebra poveste a lui Hans Christian Andersen. Ei s-au lăudat, noi n-am văzut nimic! Am urmărit “fâsâiala” (pardon, programul special!) până la capăt. Trebuia să vedem cine iese învingător din cea mai lungă noapte “eurovizionistă”.
“Am câştigat! A fost cea mai lungă şi mai frumoasă noapte din viaţa noastră de până acum, când toate visele au devenit realitate. Vă mulţumim pentru fiecare vot de încredere acordat piesei noastre, «Change», şi vă promitem că nu vă vom dezamăgi la Düsseldorf. Este doar începutul unui drum care va aduce muzica noastră aproape de milioane de inimi şi, sperăm noi, va face cinste României.” Hotel FM promite, noi vom fi cu ochii (şi urechile) pe ei! Ca-ntotdeauna, când doi se luptă, al treilea câştigă. S-au dat bătălii crâncene între Distinto, Ianna & Anthony Icuagu şi Direcţia 5. Şi juriul a decis!
12 puncte pentru Hotel FM, trupă formată din David Bryan (voce), Gabriel Băruţă (compozitorul piesei, pian & backing vocals) şi Alex Szus (tobe). Iar de la public, prin televoting, băieţii au obţinut 10 puncte. La această ediţie, televotingul nu a mai fost gratuit şi nu au fost luate în considerare SMS-urile! Telespectatorii au votat apelând numărul 1222, indiferent de reţeaua mobilă, tariful fiecărui apel fiind de 0,68 euro pe minut, cu TVA inclusă. Gabriel Băruţă, compozitorul piesei “Change”, a câştigat marele premiu al concursului, un autoturism BMW Seria 3. Ne vom prezenta cu un Hotel FM la cea de-a 56-a ediţie Eurovision (10 şi 12 mai – semifinalele, iar pe 14 mai – finala)! Nu ştim câte frunze (mă rog, stele) are, dar ce mai contează... E un “hotel” care va cânta la Düsseldorf!
Chiar dacă Direcţia 5 a pierdut, pentru mine ea este trupa cu cea mai mare reuşită. Într-o singură noapte a avut şase cântări pentru care a primit 14.000 de euro, plus o participare la selecţia naţională Eurovision.
N-am mai pomenit aşa ceva... E de poveste!