Festivalul de Muzică Folk Vali Sterian, organizat de Primăria Râmnicu Sărat şI Centrul Cultural Florica Cristoforeanu, a luat fiinţă la iniţiativa lui Cornel Tudose şI a lui Dan Manciulea, personalităţi muzicale ale oraşului. Valeriu Sterian, care va râmâne pentru totdeauna o personalitate importantă a Râmnicului Sărat şi a României, a fost un muzician cu aspiraţii spirituale şi democratice profunde care a lăsat urme adânci în conştiinţa publicului în general şI a celui iubitor de folk, în special. În comunicatul trimis de organizatori se precizează: 'Muzica ruptă din melosul românesc, dublată de un text construit cu atenţie şi delicateţe, profund implicat în viaţa omului care vrea mai mult de la lumea din jurul său şi de la semenii săi, sunt valorile pe care Valeriu Sterian le-a dăruit publicului, iar folkul trebuie să le păstreze în inima sa'. La festivalul folk Vali Sterian, găzduit de sala Centrului Cultural (fosta Casă de cultură) din Râmnicu Sărat, vineri, 17 mai, ora 18.30, va avea loc concursul (jurizat de artişti folk, jurnalişti, personalităţi locale) iar sâmbătă, 18 mai, la aceeaşi oră, Gala Laureaţilor. Ambele seri vor fi încheiate de recitaluri susţinute de artişti folk consacraţi. La acest festival, care are ca scopuri descoperirea de noi talente interpretative şi creative ale muzicii folk, precum şi promovarea spiritului şi mesajului muzicii lui Valeriu Sterian, se vor acorda: Marele premiu- 2000 lei, Premiul I- 1500 lei, Premiul II- 1000 lei, Premiul III- 500 lei, Premiul special al juriului "Cântec de oameni”- 1000 lei şI Menţiune- 300 lei. În concurs, se pot înscrie, fără nicio discriminare, concurenţi între 14 şi 45 de ani şi grupuri (maxim 5 componenţi, îndeplinind condiţiile de vârstă menţionate), care prezintă creaţii folk proprii, originale sub aspect muzical, cu texte/poezii proprii sau ale altor autori/poeţi ori interpretări ale unor cântece din repertoriul lui Vali Sterian. Regulamentul integral va fi afişat în curând pe site-ul Centrului Cultural şI pe pagina de facebook a festivalului.
Citește pe Antena3.ro