x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Vama lansează “Vama” prin SMS

Vama lansează “Vama” prin SMS

de Alex Revenco    |    22 Mai 2008   •   00:00
Vama lansează “Vama” prin SMS

Începînd de astăzi şi pînă la 29 mai, albumul va fi disponibil în format wav, calitate identică cu cea de pe CD şi mp3 la www.vamamusic.ro. Astfel, cei care doresc să aibă albumul mai ieftin şi mai devreme de apariţia în magazine pot trimte un SMS cu “VAMA” la 7604, în reţelele Orange şi Vodafone.

Începînd de astăzi şi pînă la 29 mai, albumul va fi disponibil în format wav, calitate identică cu cea de pe CD şi mp3 la www.vamamusic.ro. Astfel, cei care doresc să aibă albumul mai ieftin şi mai devreme de apariţia în magazine pot trimte un SMS cu “VAMA” la 7604, în reţelele Orange şi Vodafone.

 
În urma acestei acţiuni vor primi un cod care va permite descărcarea albumului direct de pe site, costul unui SMS fiind de 4 euro + TVA. Cei care vor să ştie cum sună discul Vama şi pe ce dau banii, la www.vamamusic.ro este postat  un preview audio al albumului cu fragmente de 30 de secunde din fiecare piesă. Tot aici, vizitatorii au acces la informaţii referitoare la evenimentul de lansare, dar şi la poveştile din “spatele” pieselor, clipuri cu ima­gini de la repetiţii, mesaje ale membrilor formaţiei pentru public. Din Jurnalul lui Tudor/Tudor’s Diary aflaţi cum s-a născut discul “Vama”, cum s-a născut... muzica.

 
CONCERT. După cum se ştie, la 6 iunie la Arenele Romane, formaţia Vama susţine concertul de lansare a albumului  “Vama”, oferit de Redd’s şi produs de Agenţia de Vise. Marţi la prînz pe terasa La Motoare, Tudor, Raul, Eugen, Clopo şi Dan (poreclit  Prepe) au avut o întîlnire cu presa oferind amănunte despre lansare şi concert. În interviul acordat cititorilor Jurnalului Naţional, cei cinci, veseli şi relaxaţi, au răspuns pe rînd sau în acelaşi timp la cîteva întrebări. Despre noul disc: “S-a  lucrat doi ani, fără grabă, are un sound foarte bogat... aliniat la trupe britanice la modă (Muse, Incubus, Keane, Coldplay)... uşor diferit de ce a fost, Tudor avînd texte cu mesaje clare, directe”. Despre cum s-a născut muzica: “Mă aşteptam ca lupta să fie acerbă, dar cu toţii am fost maleabili, chiar şi în studio ne-am putut spune lucruri în faţă, fără supărare: «Bă, nu-mi place cum cînţi aici, nu-mi place vocea etc», şi nu trebuie să-ţi ceri scuze pentru asta, nu e timp de politeţuri...”. La întrebarea “ce aştepţi de la noul disc” a răspuns Tudor: “Aştept lucruri concrete, să se vîndă în foarte multe mii de exemplare, «Tata taie porcul» să fie hitul iernii, să fie cîntat în toate bodegile din Vama Veche, undeva la şase dimineaţa, chiar dacă eu nu voi fi acolo, să devină un imn acolo, în Vamă. De la «Suflet normal» aştept să fie hitul verii. E legat de mare, cred că va fi următorul single. Ştii ce-mi doresc de la discul ăsta? Să-mi dea ce i-am dat şi eu lui, e cazul să-mi dea înapoi foarte multe lucruri... de fapt tuturor celor de la masa asta”.

 
NOILE PIESE. Tudor, despre concert: “Vom cînta piesele noi plus opt piese Vama Veche, mai mult de pe «Fericire în Rate», la care am lucrat cu Eugen foarte mult, şi nu voi rata «Nu am chef azi» şi «Vara asta». Ne bazăm pe noile piese, foarte cantabile, ştiute deja de fanii din toată ţara, nu pe cele vechi”.

 

4 euro pentru “Vama”. De ce?

Tudor Chirilă aminteşte cî­te­va motive: “Pentru că respecţi munca noastră. Pentru că a plăti un muzician face parte dintr-o stare normală de recunoaştere şi apreciere a muncii unui om. Pentru că nu eşti hoţ. Pentru că ne-a costat atît la propriu, cît şi la figurat acest disc şi este normal să ne recuperăm investiţia în urma remuneraţiei tale. Pentru că de multe ori ne-ai spus că muzica noastră îţi face bine sau te-a ajutat... Pentru că nu am dormit mul­te nopţi cu gîndul la momentul în care vei asculta discul ăsta. Pentru că te regăseşti în versurile mele. 4 euro nu o să-ţi schimbe viaţa în nici un fel. Pentru că sînt 52 de minute de muzică.”

 

Promovare

“Mesajul noului album se potriveşte şi altor societăţi, e conectat la modern, nu la tradiţia românească, noi nu cîntăm despre haiduci. Vom realiza şi o variantă în limba engleză a discului, pe care vom începe s-o promovăm la Budapesta. Acum, “Bad for Love”  încearcă să intre în playlist-ul radiourilor din Ungaria”
Tudor Chirilă

 

Şansă

“A fost o comunicare foarte bună între noi... Am dorit să fim destul de personali, pentru că, atunci cînd îţi propui să imiţi o trupă, ai pierdut pariul, eşti o copie. A fi personal ţine şi de respectul faţă de tine, ca muzician, dar şi de dorinţa de a încerca să răzbeşti şi în Occident, să vezi dacă ai vreo şansă”
Eugen Caminschi

×
Subiecte în articol: muzica vama